Rezistenţa din munţi şi visul american | OPINIE

de Marius Ghilezan

Marius Ghilezan

La 27 de ani de la re­voluţia din 1989, un senator jigneşte re­zistenţa din munţi, iar procurorii, poliţiştii şi magistraţii au cele mai mari pensii.

Bunicii noştri au aşteptat aproape jumătate de secol americanii. Mulţi au murit cu arma în mână pe front sau au căzut prizonieri. Securitatea a decimat elita politică a României. Intelectualitatea anilor ’50 a trecut prin cel mai degradant model de „reeducare“ – „Fenomenul Piteşti“. Elisabeta Rizea, femeia din Nucşoara care i-a hrănit pe camarazii lui Arnăuţoiu, ascunşi în Munţii Făgăraş, avea să mărturi­sească după 1989 că în timpul anchetelor şi torturilor aplicate de „jăndarii regimului comunist“ îşi făcea cruce cu limba în cerul gurii, rugându-se la Dumnezeu să o ajute să nu spună nimic. A fost un om, un timp, un caracter.

Astăzi, toate televiziunile prezintă zâmbetul ironic şi declaraţiile lui Romică Părpalea. Predestinat nume. Un turnător la DNA al lide­rului PSD şi al unui ministru din Cabinet. Strada laudă regimul terorii şi legitimează noua Securitate. Nimeni nu cade în depresie. Ura s-a ge­neralizat. Trăim un adevărat experiment social. Cum să fii ţinut în lesă cu procuratura.

Astăzi, când un fost director de penitenciar saltă 40.000 de lei pe lună pensie, un procuror – 24.000 de lei, iar un chestor – 12.000, nicio minte limpede nu mă poate contrazice că trăim într-un stat poliţienesc, securist şi mafiot.

Un medic câştigă 4.000 de lei, în timp ce un ofiţer de informaţii îi bate la uşă cu rânjet şi cu bilet de trimitere. Deşi are şi firmă şi nevastă sus poziţionată în instituţiile cu lefuri nesimţite, nu plăteşte nimic. Beneficiază de calitate de asigurat. Ieri ne-au asigurat moartea, acum noi le asigurăm gratis sănătatea.

Totul se petrece cu ucazul ambasadelor. Prin lupta anticorupţie, străină dreptului roman, de unii inventată, marile concerne fac legile, iar ţara noastră a ajuns pa­radisul CEO-iştilor.

Nu am aşteptat americanii mai mult de jumătate de secol pentru ca ambasadorul SUA să pupe steagul secuilor şi să facă trafic de influenţă pentru firmele de peste ocean.

Bunicii noştri au murit într-un lagăr concentraţionar, visând la libertatea noastră. Suntem astăzi liberi să călătorim, avem drepturi, dar nu suntem egalii celorlalţi europeni. Nimeni nu s-a jertfit pentru ca nepoţii să fie consideraţi de mâna a doua, iar americanii să ne consi­dere ţara ca pe o colonie, din care tot iei şi nu dai nimic.

Niciodată nu le-am reproşat trădarea de la Malta, nici aroganţa Vestului faţă de suferinţele esticilor, nici măcar triumfalismul afişat la vizitele lui Ceauşescu, plimbat în maşini de lux şi chiar în caleşti regale.

Pe vremea aceea, noi pri­veam spre Vest ca la zâna bună. Ne bucuram la ciocolata albă venită din Germania, savuram în taină câte o Coca&Cola primită din pachete, visam prin undele „Europei Libere“, dar nu ştiam că pentru a fi din nou liberi trebuie să trecem prin purgatoriul noului sclavagism.

Mulţi români prestea­ză munci calificate în stră­inătate. Dar nu recunosc, în timpul rarelor vizite acasă, frustrările pe care le au pentru că sunt plătiţi mai puţin decât omologii lor, cetăţeni ai respectivelor state.

Avem lupta anticorupţie, avem cea mai dură legislaţie penală, cumpărăm „Patriot“ fără offset, dar nu putem călători fără viză în ţările din visele bunicilor. De ce?

Pentru că liderii noştri sunt prea umili, trec prin Altiero Spinelli prea cocoşaţi, sunt ageamii în negocierea intereselor naţionale, poate sunt chiar vânduţi, cu dublă agendă.

Supravieţuim unui experiment social. Cum să stăpâneşti o ţară prin ură şi prin haştaguri.

Comentarii

Doresc sa vad site-ul intreg
© 2006 - 2017 - Toate drepturile rezervate