Școala românească, între moaște și NASA | OPINIE

de Cristian Hagi

Școala românească, între moaște și NASA | OPINIE

Dorul de emigrat mă apucă cel mai mult pe la mijlocul lunii septembrie, în fiecare an. Atunci când începe școala. Acum mai mult ca niciodată. Fiul meu are ghinionul de a intra în clasa a V-a, așa că va face parte din generația care va învăța din orice, numai din manuale nu. Singurul manual pe care el și colegii lui îl vor avea – a și ajuns în școli – este cel de educație fizică. Când am auzit prima dată știrea, am crezut că a fost lansată de un site specializat în pamflete. Din păcate, asta a ajuns, în multe cazuri, școala românească: un pamflet.

Cu toate că învață într-una dintre cele mai căutate școli dintr-unul din orașele cu pretenții ale țării, va face sportul din manual. Sală de sport nu are, pentru că Primăria Constanța nu a avut bani, din bugetul de peste 800 milioane de euro, să investească într-una.

Se putea însă și mai rău. Puteam locui într-una dintre cele peste 20 de localități unde școlile nu au nici măcar apă potabilă. Se vor deschide și acestea, în ciuda faptului că nu au autorizații sanitare.

Orice neajuns este însă trecut cu bine dacă există credință. Asta cred unii primari, oameni aleși de comunitate și pentru a avea grijă de modul în care arată clădirile unde învață copiii. Există o comună aproape lipită de orașul Constanța, Cumpăna, unde primarul – o pesedistă destoinică și cu multe mandate în spate – se laudă că a adus în localitate mai multe moaște și că le-a dat posibilitatea elevilor, în prima zi de școală, să se închine și să le pupe. Nici știrea aceasta nu este un pamflet, din păcate. De altfel, acum câțiva ani, în Constanța, copiilor de grădiniță li se cereau câte 50 de bani pentru ca preotul să-i împărtășească. Nu-i chiar gratis anafura.

Cumpăna, ca să revin la ea, apare mereu în clasamentele naționale ca fiind localitatea cu cea mai slabă promovabilitate la bacalaureat. Ani de-a rândul, niciun elev care învață aici nu a reușit să ia bacalaureatul. Niciunul. Zero. Poate moaștele sunt ultima soluție pe care o are primarul.

În fiecare an, însă, imaginilor acestea triste li se suprapun unele de speranță. Școala românească produce, încă, elevi excepționali. Am întâlnit copii pentru care se bat cele mai mari universități ale lumii, minți excepțio­nale care câștigă medalii la olimpiade internaționale, își imaginează lumi extraterestre, funcționale, în concursurile organizate de NASA, care visează să schimbe în bine lumea în care trăiesc – și sunt sigur că mulți dintre ei vor reuși.

Și din nou apar strângerile de inimă. Astfel de exemple pozitive nu sunt produsul unui sistem, ci mai degrabă accidente fericite, datorate unor profesori excepționali și dedicați, unor părinți care le-au dăruit o bună moștenire genetică, încredere, dar și suportul material de care au avut nevoie.

Din păcate, condițiile generale oferite de școală sunt modeste, dacă le comparăm cu cele ale copiilor din țările europene sau, de ce nu, de peste Ocean. Și asta ar trebui să facem, să ne comparăm cu Germania, Franța, Canada, SUA. Piața muncii a devenit o piață globală, copiii noștri nu se mai pregătesc pentru a munci în România, vor intra în competiție cu tineri din întreaga lume. Iau un exemplu la întâmplare: cel maritim. În România există două facultăți de unde, în fiecare an, mii de studenți obțin brevete de ofițeri maritimi. Din prima zi de muncă, ei sunt în competiție cu orice alt tânăr de pe glob în ceea ce constituie una dintre cele mai competitive meserii din lume. Același lucru este însă valabil pentru multe alte meserii. Și, peste câteva zeci de ani, când actualii elevi vor fi deja maturi, va exista probabil presiune pe piața de muncă din România din partea străinilor care vor dori să vină aici, pentru salarii mai bune decât la ei acasă. Se întâmplă deja. Acum câțiva ani, când economia mergea mai bine, șantierele navale românești au început să aducă vietnamezi și chinezi, pentru că nu găseau români. Au adus cu sutele, inclusiv bucătari, ca să se simtă cât mai bine aici și să fie cât mai productivi. Aud, acum, că la fermele de vaci de prin vestul țării au fost aduși nepalezi, pentru care 2.500 de lei pe lună înseamnă de circa trei ori mai mult decât primesc la ei acasă. Trendul este la început. Cu cât cresc salariile, cu atât vor crește aceste presiuni. Mai ales în condițiile în care pentru multe meserii nu mai sunt doritori, de la spălători de mașini la medici specialiști.

În loc să privim spre viitor și să-i pregătim cât mai bine pe copiii noștri, noi le aducem moaște în prima zi de școală și le dăm manuale din care să afle că e bine să învețe să se târască, obicei pe care trebuie să-l perfecționeze, pentru că vor avea nevoie de el pe parcursul vieții (extras din manualul de sport).

Cum să nu te apuce dorul de emigrat?

Comentarii

Doresc sa vad site-ul intreg
© 2006 - 2017 - Toate drepturile rezervate