Scuipatul greu de pe afișul lui Ion Rațiu | OPINIE

de Grigore Cartianu

Grigore Cartianu

Vă amintiți celebrul afiș al lui Ion Rațiu, din primăvara lui 1990? L-am îndrăgit de la început, iar în jurul lui am trăit o adevărată aventură.

Eram student în anul II la Politehnica bucureșteană. Veneam de la facultate, pe la începutul lunii mai. Am trecut podul peste Dâmbovița, spre căminele din Regie, iar între cantina R1 și căminul meu, P19, am văzut o mașină - Dacia 1300 - cu capota ri­dicată. Cineva împărțea afișe cu Ion Rațiu.

Am luat și eu unul. Am îndrăznit chiar mai mult: l-am întrebat dacă poate să-mi mai dea câteva, că plec sâmbătă la țară, în Gorj, și vreau să le mai dau și altora. Șoferul mașinii a băgat mâna adânc și mi-a dat un snop de afișe. Erau grele, nu glumă! Frumoase, lucioase, tipărite pe hârtie groasă. Le-am făcut sul și am grăbit pasul spre cămin, parcă temându-mă să nu mi le ceară înapoi. În cameră le‑am numărat: erau vreo 40.

Câteva zile mai târziu, lipeam afișele pe o uliță din Brădiceni, la un kilometru de Hobița lui Brâncuși. Vreo șapte-opt pe gardul meu, câte unul pe fiecare raclă; două, pe cișmeaua de peste drum, flancând avertismentele grele pe care le scrisesem cu vopsea albastră: “Treziți-vă, români! FSN = PCR“, “Iliescu, mai rău ca Ceaușescu!“ și “Cine-a stat cinci ani la ruși / Nu poate gândi ca Bush“.

Am mai lipit afișe și în alte zone din sat; de exemplu, pe gardurile a doi comuniști convinși. Am mai dat și câtorva prieteni, să le pună și ei în valoare. Mi‑au mai rămas vreo câteva, pe care le-am păstrat mulți ani după aceea, ca pe niște amintiri prețioase.

Multe sudalme mi-am atras prin sat când s-a aflat că am “pângărit“ ulucile cu afișele lui Rațiu! Dar și mai multe mi-au auzit urechile când, plasându-mă strategic în bătătura casei, am monitorizat reacțiile trecătorilor de pe uliță, fără să fiu văzut. Unul mâna vacile la câmp, altul - cu sapa în spate - mergea la prășit, un uncheș avea de cumpărat ceva de la ma­gazin, vreo trei își dăduseră întâlnire la mat, la o litră de țuică, alții se fâțâiau fără rost...

Se opreau, scuipau în direcția afișelor și șuierau printre dinți: “’R-ați ai dracu’ de țărăniști, cu Rațiu al vostru cu tot!“.

Mă amuzam, dar mă și întristam. Sudalmele veneau din partea unor oameni cu care crescusem pe uliță și care până atunci nu conteneau cu laudele: „Ăsta da băiat: ce mai cosește el... și cum prășește porumbul... și a mai ajuns și la facultate...“. Cu unii dintre ei împărțisem strachina cu mâncare și urciorul cu apă, în lungile zile toride, la cosit. Împreună făcuserăm clăi mari de fân la saivanul Colectivului, urcaserăm porumbul sau cartofii în remorci și apoi îl slobozi­serăm în pătulul C.A.P.-ului. Și tot împreună ne luptam cu țânțarii, viespoii și căpușele la tăiat de lemne, în pădure. Iar când găseam o văcăriță – ciupercă comestibilă, care se mănâncă crudă -,
o împărțeam pe din două sau pe din trei, depinde câți eram. Acum, cu alegerile, uitaseră de toate. Se înrăi­seră, căpătaseră ură, erau în stare să-ți dea în cap. Un învățător, un refugiat, niște gură-cască, o cocoșică... Toți ar fi făcut moarte de om pentru Ion Iliescu. Ce să caute pe afișe altcineva decât Ion Iliescu?! „Boșorogii fără dinți / vor s-ajungă preșe­dinți!...“

Și a fost “duminica orbului“. Ion Iliescu - 85,07%, Radu Câmpeanu - 10,64%, Ion Rațiu - 4,29%.

Îi mulțumesc lui Dum­nezeu că m-a îndrumat să pun ștampila pe Rațiu! Mi‑ar fi părut rău să-l fi votat pe Câmpeanu, cel care la scurt timp se întovărășea cu Iliescu, în tot felul de guverne de tranziție. Se vede treaba că întâlnirea cu Dacia din Regie, din portbagajul căreia erau împărțite afișe cu Rațiu, n-a fost întâmplătoare. Destinul mi-a scos în cale un mare român, pe care prea puțini compatrioți au avut ochi să-l vadă pe buletinul de vot în „duminica orbului“.

 

P.S. Mesaj de la un cititor: “Cu acel scuipat pe afișul lui Rațiu, românii și-au semnat și parafat următorii 50 de ani de sărăcie, incultură, boală și alienare socială.

În scuipatul oamenilor de atunci găsim chintesența unui trib sălbatic, ținut în frâu, într-o aparentă ordine și civilizare în ultimii 100 de ani, doar prin regimuri autoritare“. 

Comentarii

Doresc sa vad site-ul intreg
© 2006 - 2017 - Toate drepturile rezervate