4.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialSportul, distracția de milioane de euro a primarilor | OPINIE

Sportul, distracția de milioane de euro a primarilor | OPINIE

Investiția în sport este, în realitate, o investiție în imagine și în viitorul politic al unor puternici ai zilei. Cel mai adesea, când un primar sau un șef de Consiliu Județean spune că bagă bani în sport înseamnă că alocă bani de la bugetul de stat pentru echipa locală de fotbal.

De ce credeți că fotbaliști care au jucat în naționala României, precum Bănel Nicoliță sau Florin Cernat – ca să dau doar două exemple –,
se bat pentru a salva de la retrogradare echipe precum ASA Târgu Mureș sau Voluntari. Pentru că banii de salarii vin de la primăriile care finanțează echipele, adică de la contribuabili. Salariile sunt de ordinul câtorva mii de euro pe lună și recompensează caznele acestor jucători, aflați la apus de carieră, în fața unor tribune goale, de a salva echipele susținute de primării de la retrogradare. Despre performanță, obiective impuse, participare în competiții europene nici nu se discută.

Cum a ajuns, în 2012, Cosmin Contra, unul dintre cei mai apreciați și scumpi ti­neri antrenori, să pregătească Petrolul Ploiești? Pentru că primarul condamnat la închisoare Iulian Bădescu fura bani din vistieria orașului și îi direcționa spre distracția lui supremă – fotbalul. Pe atunci, pe banii cetățenilor din Ploiești, Petrolul își permitea să țină, pe salarii și de zeci de mii de euro pe lună, fotbaliști precum internaționalul Gicu Grozav, dar și o pleiadă de străini precum Hamza sau Geraldo Alves.

Cât tupeu debordează Florin Prunea, care, din postura de președinte al clubului Poli Iași, echipă aflată pe un mediocru loc șapte, îl somează pe noul edil Mihai Chirica: „Fii bărbat şi vino în faţa jucătorilor! Daţi-ne afară dacă vreţi, dar nu ne umiliţi, nu vă bateţi joc de noi! Nu suntem slugile nimănui!“. Poți înțelege indignarea lui Prunea după ce ani de zile fostul primar Gheorghe Nechita a alimentat conturile clubului cu milioane de euro anual. Prunea mai are o scuză pentru această reacție deplasată – este tributar fotbalului făcut cu banii Partidului Comunist. Portarul a prins vremurile de dinainte de ’89, când partidul, respectiv Miliția și, în realitate, întregul popor, îi achita salariul de fotbalist la Dinamo. Dar, Prunea a jucat și afară, la Skoda Xanti, timp de un an, suficient pentru a pricepe că în Occident nu există cluburi profesioniste care să aștepte ca cetățenii să le plătească salariile.

Jumătate din echipele din Liga I sunt finanțate de la bugetul de stat, deși nu exis­tă nicio rațiune pentru ca primarii să direcționeze bani către un fotbal mediocru, care nu performează în Europa și de care nu sunt interesați nici localnicii.

Tocmai când procurorii au început să facă puțină curățenie, cercetând și chiar arestând primari pentru finanțări ilegale, premierul Sorin Grindeanu a decis că e momentul să își întoarcă fața spre sport.

În uriașa sa mărinimie, a decis să le ofere – printr-o ordonanță de urgență care modifică Legea Educației Fizice și Sportului – edililor posibilitatea de a investi 5% din bugetul primăriei în sport.

Premierul pozează în om picat din Lună creditându-i pe primari cu buna-cre­dință că milioanele de euro de la bugetul local vor fi investite în academii, centre pentru copii și juniori, terenuri, bazine de înot. Aiurea. Grindeanu cunoaște cifrele publice care arată că – investind în echipe de fotbal peste puterea financiară a urbei – primarii au distrus, de fapt, sportul local. La 3,2 milioane de elevi, mai sunt legitimați doar puțin peste 12.000, un procent infim. În 2014, Alexandru Luca Algiu, de la Agenția Națională pentru Sport, cerea autorităților să găsească resurse pentru promovarea unui program guvernamental de 40 de bazine pentru înot, câte unul pentru fiecare județ. Nu s-au găsit bani pentru această investiție. În același an, Clubul Sportiv Poli Iași primea 1,5 milioane de euro pentru a nu retrograda. Condițiile vitrege pentru practicarea a numeroase discipline arată că, la nivelul întregii țări, mai sunt legitimați doar 80.000 de sportivi. Restrângerea ariei de selecție explică cea mai slabă participare a României la Olimpiadă, anul trecut, la Rio de Janeiro.

În București, numeroase baze sportive – precum Policolor, Laromet, Keoke, Ștrandul Străulești – au fost devalizate tocmai fiindcă primarii nu le-au acordat atenție și finanțare.

După aproape trei decenii de jaf ca în codru în sportul românesc și după ce am crezut că am văzut toate relele posibile, premierul Grin­deanu pune lupul paznic la oi.

Le oferă primarilor posibi­litatea să cheltuiască de la bugetul local milioane de euro, fără să le ceară planuri de investiții, fără să urmă­rească dacă de investițiile în sport beneficiază, în mod direct, locuitorii care plătesc taxe și impozite, fără teama că procurorii i-ar putea întreba de ce aleg să plătească salarii, și nu să construiască terenuri de joacă pentru copii.

Primarul Grindeanu a anunțat că nu există bani pentru achiziția de noi ambulanțe. Modificarea Legii Educației Fizice și Sportului dă posibilitatea primarilor să cheltuiască aproximativ 100 milioane euro pentru a finanța echipele de fotbal muribunde din Liga I. Cam cât să cumperi 571 de ambulanțe.

Cele mai citite

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă