6.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialCondamnați la un mandat parlamentar cu executare | OPINIE

Condamnați la un mandat parlamentar cu executare | OPINIE

Fiecare zi cu această majoritate parlamentară trebuie scrijelită pe un perete imaginar și tăiată la sfârșitul ei – așa cum fac deținuții pe zidurile închisorii. Pentru că nici nu mai știi cine e cu adevărat închis. Dar poate le trece prin cap să facem schimb.

Mă aștept ca următoarea propunere legislativă din partea inginerilor și subinginerilor de drept să prevadă eliberarea tuturor pușcăriașilor și să ne bage pe noi, ceilalți, în locul lor. Cine nu trăiește din ajutor social, pac, la pușcărie. N-ai prăduit nimic, marș la închisoare. 

Ăștia care au furat, mult, puțin, cum au putut și ei, au fost, de fapt, motorul economiei. Noi, ceilalți, am fost frânarii care ne-am opus mereu progresului. Progresului lor. Dacă ne-ar lua pe toți, ar fi loc să-și angajeze toate neamurile, nu doar copiii și nevestele. Așa s-ar împlini și promisiunea aia cu milionul de noi locuri de muncă. Și chiar Legea salarizării ar fi rezolvată.

Acum, marile valori – profesori, doctori, diplomați și ingineri – sunt la închisoare. Afară sunt doar niște fraieri penibili care ies în piață. Cât să-i mai lăsăm să strice toate prăduielile? 

Vă dați seama câte mașini Ferrari am fi putut avea acum prin Mamaia? Câte Rolls-uri ar fi bântuit prin București. Ne puteam lăuda și noi cu ceva.
Așa, avem doar niște golani în stradă. Să sperăm că vor ieși din nou elitele la Cotroceni ca să arătăm lumii cine suntem cu adevărat.

Dar nici asta nu contează prea mult. Noroc cu Parlamentul că lucrează. Fără ei nici n-am exista. Doar că ar fi nevoiți să se voteze singuri și să-și păzească portofelele unii de alții. Dacă n-am mai fi, poate că nici Alina Gorghiu n-ar mai avea cui să dea socoteală că nu era la serviciu într-o zi crucială, poate că și Traian Băsescu ar fi mai liniștit.

Ce trebuie să reținem e că, oricum, în Parlament sunt singurii oameni informați. Aici și la pușcărie. 

După cum spune șoferul pușcăriașului Voicu, toți cei care sunt împotrivă sunt neinformați sau, pur și simplu, nu înțeleg. E clar. Până nu devii parlamentar, nu știi nimic. Ești doar un prost care votează și plătește impozite. Dacă ai uitat de vreo amendă, imediat ai conturile blocate. Așa meriți dacă n-ai furat și tu câteva milioane de euro de la stat. Atunci ai fi înțeles ce rău e când unii ca tine nu-și plătesc dările și suma totală de prăduit e prea mică pentru atât de mulți șacali. 

Dar, odată intrat în Parlament, o lumină mistică te învăluie. Dintr-un absolvent obscur de liceu industrial sau licențiat în drept la facultatea fără nume, devii, pe loc, genial, cu tot cu rude. Înțelegi tot, vezi macro. Ai acces la secretele Universului. Doar că nu le poți comunica vulgului. Nu pot fi toți iluminați. În schimb, pot fi sfidați. Sunt doar niște condamnați la un mandat parlamentar cu executare din care mai sunt 3 ani, 8 luni și restul zile.   

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă