19.6 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialCu PNL nu e nimic de făcut. Alături de PNȚCD, acolo e...

Cu PNL nu e nimic de făcut. Alături de PNȚCD, acolo e locul lor | OPINIE

După alegeri, au intrat în Parlament sau în Consiliul Local al Municipiului București, pe listele PNL, și câțiva oameni buni: Florin Cîțu, Ciprian ­Ciucu sau Pavel ­Popescu – informaticianul din ­Norvegia care s-a implicat în ajutarea victimelor de la Colectiv și a adus la București medici de la Spitalul de Arși din Bergen. Oameni care fac opoziție, care se bat zi de zi cu PSD, care știu să lovească unde-l doare mai tare pe Dragnea. În afară de ei, mai sunt vreo câțiva parlamentari din fosta legislatură care-și fac datoria, de la Raluca Turcan la Ovidiu Raețchi.

Dar nucleul dur al PNL a rămas aceeași turmă oportunistă, gata oricând să-și vândă votul sau să dezerteze la PSD sau ALDE. Scriu acest comentariu la câteva minute după ce PNL a votat, cot la cot cu PSD și ALDE, înființarea Institutului Levantului – o sinecură pentru camarila lui Emil Constantinescu. Dintre liberali, singura care s-a opus a fost Raluca Turcan. PNL a votat „pentru”, deși președintele Iohannis a retrimis legea la Parlament, Guvernul ­Cioloș i-a dat aviz negativ, iar Academia Română, într-un punct de vedere emis în aprilie 2016, a făcut praf această inițiativă. Nu este singurul caz în care liberalii susțin – direct sau ­indirect – coaliția PSD-ALDE. ­Săptămâna trecută, Alina Gorghiu a șters-o, strategic, din Comisia juridică a Senatului exact atunci când PSD și Traian Băsescu impuneau amendamentele privind grațierea marilor corupți. Partidul n-a îndrăznit să o sancționeze.

În paralel, organizațiile ­județene ale partidului ­și-au ales la conducere niște figuri triste, inclusiv un ins condamnat pentru corupție (la Ilfov) și un altul care a fost dat afară din Parlament după ce a pierdut un proces de incompatibilitate (la Dolj). La Iași, istoricul Dorin Dobrincu – omul care a deschis Arhivele Naționale – a pierdut în fața creației lui Relu Fenechiu.

Ce poți aștepta, în aceste condiții, de la PNL? Eu personal nu văd decât diferențe de formă între Ludovic ­Orban și Cristian Bușoi, vechi clienți ai lui Mihai Gâdea și ai PSD. Nu au nici o credibilitate când spun că se bat cu Dragnea. Va fi un dezastru când acești oameni vor veni în 2019 sau în 2020 să-mi ceară votul. Pierdem timpul având așteptări de la ei. Speranța lor este că se vor salva ca și până acum: pe ultima sută de metri, înainte de alegeri, vor simula faptul că sunt în opoziție și ne vor flutura amenințarea PSD-ului. Eu cred că lumea s-a cam săturat de sceneta asta. Îmi pare rău de puținii oamenii buni care mai sunt prin PNL, însă au timp până în 2020 să-și găsească o alternativă. E păcat să se lase murdăriți, prin asociere, cu alde Gorghiu, Tase Atanasiu sau alte creații ale Antenei 3.

Cele mai citite

Un bărbat din Harghita a găsit un proiectil și două cartușe în curtea casei

Un bărbat dintr-un sat din Harghita a sunat miercuri seara la 112 și a anunțat că a găsit în curte în urma unor săpături,...

Dacă vor avea pe ele avioane F-16 ale Ucrainei, Rusia amenință că va ataca baze militare din România

Liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, a amenințat că Rusia va ataca viitoarele avioane F-16 ale Ucrainei chiar dacă aeronavele se vor afla în...

Luis Rubiales, fostul președinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, ar putea ajunge la închisoare

Luis Rubiales, fostul preşedinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, riscă să ajungă la închisoare din cauza problemelor ce continuă după finala Cupei Mondiale de...
Ultima oră
Pe aceeași temă