25.3 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăSpecialTeleprimăria București, apoi telepreședinția României | OPINIE

Teleprimăria București, apoi telepreședinția României | OPINIE

Gabriela Firea-Pandele este primul mare succes politic veritabil al Antenei 3, rezultatul unui experiment media-electoral care ne arată în ce direcție se îndreaptă țărișoara: telecretinismul electoral.

Unii ar putea crede că intrarea în Parlament a Partidului Conservator, în mai multe rânduri, și – cu atât mai mult – prezența la guvernare a PC ar fi epuizat posibilitățile trustului Intact în materie de promovare electorală. Nimic mai greșit, deși este foarte adevărat că măciuca mediatică numită Antena 3 l-a ajutat enorm pe Voiculescu să-și ducă, prin amenințare și șantaj politice, ficțiunea partinică la masa puterii. De fapt, ce e mai periculos abia urmează: Antena 3 poate deveni prima instituție de presă din România care, de una singură, dă președintele României (deja este un precedent îngrijorător că televiziunea de linșaj a turnătorului Felix, momentan cazat la Rahova, a transformat-o pe prompterista ultraloială lui Voiculescu în primarul Capitalei).

Trist e că nici măcar nu e vreo mare inginerie mediatic-sociologică în acțiunile propagandiștilor de la Antena 3, mecanismul e simplu: cel mai solid partener media al Primăriei Generale, condusă de Firea, este trustul Intact. Și nu este vorba doar de vehicule media precum Antena 3 sau Radio ZU, ci și de companii specializate în organizarea de evenimente ca, de exemplu, Intact Media Advisors SRL, care primește bani de la Primăria București prin intermediul unei instituții subordonate municipalității, Autoritatea Municipală de Reglementare a Serviciilor Publice. Pe de altă parte, Firea este o prezenţă constantă la conferinţele Intact, moderate, invariabil, de fina sa, Alessandra Stoicescu. Numai pe prima pagină a site-ului Intact dedicat acestor conferinţe, de exemplu, numele lui Firea apare de șapte ori, iar fotografia, de 11 ori.

Ca bonus, multe dintre instituțiile media ale Intact își fac imagine ca parteneri la evenimente publice, de masă, cu costuri de milioane de lei achitate de instituţii subordonate municipalităţii. La schimb, primarul general nu este criticat deloc de posturile lui Voiculescu, ba dimpotrivă, beneficiază de o promovare agresivă. Aşa cum s-a întâmplat, de pildă, când Mihai Gâdea, la Antena 3, i-a aranjat un interviu „spontan”, în care primarul general îl aştepta cu lavaliera la gât, sau când, la Radio ZU, Mircea Badea i-a prezentat, cu bunăvo­inţă, problemele pe care le are Bucureştiul, în opinia locuitorilor urbei.

La un an de la câștigarea mandatului, Firea s-a profilat drept cel mai populist și mai ineficient primar al Bucureștiului. Trebuie să o mai țină așa doar doi ani și jumătate ca să se mute la Cotroceni. Garantat Antena 3.  

Cele mai citite

Rotiri gratuite la cazino. Chiar sunt gratuite? Cum le activezi și ce câștiguri poți obține

Rotirile gratuite fac parte din campaniile promoționale pe care operatorii de cazino online din țara noastră le desfășoară constant. Ele oferă utilizatorilor posibilitatea să...

Statul Qatar va avea investiții în România de 15 miliarde de euro, anunță premierul Ciolacu

Vizita premierului Marcel Ciolacu în Qatar, în perioada 16 aprilie-17 aprilie 2024, are ca principal obiectiv "dezvoltarea în România a unor proiecte de investiții...

Ce Este TOKERO Level Up Token? Tot Ce Trebuie Să Știți + Bonus!

Crypto exchange-ul românesc Tokero nu numai că și-a consolidat poziția pe piața financiară digitală, dar se pregătește să facă un pas uriaș înainte cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă