8.6 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăSpecialVremea aghiotanților fomiști | OPINIE

Vremea aghiotanților fomiști | OPINIE

O știre de ieri sintetizează perfect singura idee despre guvernare pe care o are șeful PSD: fostul aghiotant al lui Liviu Dragnea a fost numit de către Sorin Grindeanu, premierul de ținut în geam, secretar de stat la Secretariatul General al Guvernului.

Unii îl numesc doar șofer. Alții, aghiotant. Numele lui este Adrian Mlădinoiu. Singura mențiune publică a existenței acestui personaj este o declarație de avere din 2008. Acum aproape zece ani, Mlădinoiu era angajat al Ministerului de Interne, ofițer al Unității „Acvila“ – Grupul Special de Protecție și Intervenție. La vremea aceea, singura rubrică din declarația de avere completată de Mlădinoiu era cea de salariu: 12.000 de lei anual. O mie de lei pe lună. Nu e de mirare că, din acei bani, Mlădinoiu nu-și cumpărase casă, mașină, nu avea conturi sau orice alt bun. Teoretic, trăia cu sub trei sute de euro pe lună. Între timp însă, s-a împlinit: ajuns printr-un norocos concurs de împrejurări un soi de șofer–aghiotant–om bun la toate la parlamentarul și ministrul Dragnea, Mlădinoiu a prins glas. Anul trecut apărea chiar într-un clip electoral al PSD, în care clama că, evident, crede în România deoarece „cu realism, nu cu optimism, avem în față un viitor în care putem conta pe capacitatea noastră de afirmare în politica internațională“. Nu țin minte să fi văzut în campania PSD mesaje de politică externă venite de la grei de partid care să aibă o relație măcar de amiciție cu domeniul, dacă nu de strânsă prietenie. Dar, iată, un fost bătăuș de la „Acvila“ a fost suficient pentru a transmite ce crede Dragnea despre diplomație și strategii internaționale, de ce să se mai complice titanul din Gratia, Teleorman, cu specialiști, fie ei și din propriul partid?

Ați putea spune că exagerez acordând atâta atenție unui aghiotant, fie acesta și numit într-o funcție la vârful Guvernului. Și ați avea dreptate dacă ar fi vorba doar de acest Mlădinoiu. Însă Mlădinoiu nu este decât un nume de cod, un simbol pentru filosofia lui Dragnea despre funcția publică numită, în România pesedistă a lui 2017. Grindeanu, Iordache, Shhaideh și majoritatea celorlalți de prin Guvern și instituții, în general, sunt și ei niște mlădinoi.

Sunt doar niște aghiotanți ai lui Dragnea, niște flămânzi de funcții, de bani publici, de respectul pe care nu-l pot câștiga cu instrumentele propriei mediocrități. Pentru toți acești mlădinoi cărora Dragnea, prin metode pur fanariote, le-a rezervat câte o dregătorie, șeful PSD este boierul cocoțat în scaunul lui Vodă fără de care viețile lor jalnice nu fac nici cât prețul plătit de Soros unui câine protestatar. Tocmai de aceea, ei aleg să fie potăile de zi cu zi loiale lui Dragnea: beneficiile sunt mai mari, chiar dacă umilința este perpetuă.

Cele mai citite

Cătălin Cîrstoiu declară că a fost la clinica privată pentru a-și ajuta colegii

Cătălin Cîrstoiu, candidatul coaliţiei PSD-PNL pentru funcţia de primar general al Capitalei, a declarat miercuri seara că a fost la clinica privată deţinută de...

Partidul conservator din Croația a câștigat alegerile parlamentare

Conservatorii, aflați la putere în Croaţia, au ieşit pe primul loc în alegerile legislative, conform estimărilor iniţiale, dar cu mai puţine mandate decât în...

Motivul incredibil pentru care Israelul a blocat ajutoare cruciale pentru Gaza

Israelul a blocat ajutoare cruciale din motive de securitate insuficiente, a declarat șeful unei organizații de caritate care încearcă să trimită echipamente în Gaza,...
Ultima oră
Pe aceeași temă