21.4 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăPoliticăAcțiunea în instanță a lui Traian Băsescu împotriva lui Igor Dodon, respinsă...

Acțiunea în instanță a lui Traian Băsescu împotriva lui Igor Dodon, respinsă de Judecătoria Chișinău

Este o hotărâre a instanței și trebuie respectată, a declarat Traian Băsescu, care a fost prezent la ședința de judecată. Avocatul sau, Andrei Bivol, a declarat însă că decizia instanței este ilegală și va decide împreună cu clientul sau dacă o va contesta în instanța superioară, informează Radio Chișinău.

Reprezentantul legal al Președinției de la Chișinău, Maxim Lebedinschi, a reiterat faptul că decizia de a-i retrage cetățenia lui Traian Băsescu nu ar fi una politică și ar fi argumentată prin faptul că fostul președinte român ar fi ascuns date referitoare la punerea să sub urmărire penală.

Igor Dodon i-a retras cetățenia moldovenească lui Traian Băsescu la începutul anului trecut, acesta fiind unul din primele sale decrete. Potrivit lui Igor Dodon, predecesorul său, Nicolae Timofti, ar fi încălcat legea când a semnat decretul de acordare a cetățeniei soților Băsescu.

Între timp, Traian Băsescu a fost ales în funcția de președinte de onoare al Partidului Unității Naționale din Republica Moldova, iar unele surse afirmă că ar putea participa la alegerile parlamentare din acest an dacă își va redobândi cetățenia.

Cele mai citite

Surpriză la turneul de la Miami! Carlos Alcaraz, eliminat în „sferturi”

Carlos Alcaraz a fost eliminat în sferturile de finală ale turneului ATP Masters 1.000 de la Miami, după ce a fost învins de bulgarul...

Declarațiile lui Cristiano Bergodi, înainte de Universitatea Craiova – Rapid

Cristiano Bergodi, antrenorul Rapidului, spune că formaţia sa trebuie să joace cu încredere şi curaj pentru a câştiga toate cele trei puncte în meciul...

Mesajul premierului Marcel Ciolacu, la 20 de ani de la aderarea României la NATO

În cei 20 de ani de apartenenţă la NATO, România a devenit un pilon important şi şi-a consolidat poziţia în interiorul alianţei, respectându-şi angajamentele...
Ultima oră
Pe aceeași temă