„Când era o condamnare sau o hotărâre judecătorească de arestare, oriunde se afla, nu aveam linişte, chemam serviciile: Veniţi aici, este o hotărâre judecătorească, nu se poate să fim un stat slab, să ne plece ăsta cum vrea el. (…) Este şi asta o abordare a domnului preşedinte Iohannis, nu este treaba preşedinţilor. Eu consideram că întotdeauna când nu se putea pune în aplicare o decizie judecătorească că statul român este umilit şi că trebuie să mişc lucrurile, să arătăm că suntem stat, nu umbrelă, nu clucă de coceni”, a declarat fostul preşedinte Traian Băsescu, în contextul în care preşedintele Klaus Iohannis a afirmat după întâlnirea cu preşedintele Serbiei, Aleksandar Vučić, că nu este problema şefilor de stat să discute situaţia unui fugar, precum Sebastian Ghiţă, dar a abordat şi acest subiect.
Traian Băsescu a spus că Sebastian Ghiţă se va întoarce în România după ce „se sting toate dosarele”.
Fostul preşedinte a precizat că dacă ar fi fost în locul lui Klaus Iohannis subiectul Sebastian Ghiţă ar fi fost pe agenda discuţiilor pe care acesta le-a avut cu preşedintele Serbiei, Aleksandar Vučić, la Palatul Cotroceni.