13.9 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăPoliticăBăsescu: ONG-urile care protestează în stradă au greșit că s-au înhăitat cu...

Băsescu: ONG-urile care protestează în stradă au greșit că s-au înhăitat cu politicienii

Fostul șef al statului a făcut această declarație duminică seară, la B1 Tv, imediat după ce la protest apăruseră politicieni din USR și PNL.

“A fost greșeala lor că s-au înhăitat cu politicienii în piață (ONG-urile și societatea civilă — n.r.). Din acest moment nu mai privesc la această mișcare ca la o mișcare sinceră”, a spus Băsescu.

El a precizat că nu va participa la proteste alături de PNL. “Noi avem în PSD un adversar, se pare, egal cu adversitatea PNL față de PMP, dar nu sufăr din cauza asta”. În opinia fostului șef, ONG-urile susțin continuarea politicii pe justiție din timpul mandatului său.

“Să-și facă politica pe care o cred a fi necesară în momentul de față. Ce fac cei 10.000 din piață este să susțină politica justiției făcută în mandatul meu, că asta cer, să nu se schimbe. Eu nu am motive de nemulțumire. Ar putea să se uite și PSD-ul, care a acuzat tot timpul politica justiției din timpul mandatului meu, ar putea să privească faptul că și acum, la 3 ani după ce mi-am terminat mandatul, este susținută. Ei și-au luat drumul lor. (…) Aceste ONG-uri susțin continuarea politicii din timpul meu”, a adăugat fostul președinte.

Traian Băsescu a mai arătat că ar exista o “duplicitate” a PNL, despre care a spus că votează alături de PSD. El a dat ca exemplu votul din Camera Deputaților pentru reducerea numărului de parlamentari la 300.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...
Ultima oră
Pe aceeași temă