12.2 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăPoliticăCarmen Dan, despre condamnarea lui Dragnea: ,,Un şoc"

Carmen Dan, despre condamnarea lui Dragnea: ,,Un şoc”

Carmen Dan a declarat, duminică seară, la Antena 3, referitor la condamnarea lui Liviu Dragnea, că aceasta a fost “un şoc”.

“Sincer eu nu am crezut niciun moment că soluţia va fi cea care a fost, odată ce s-a întâmplat cred că toată lumea, cel puţin cei din PSD, au perceput acest lucru ca pe un şoc. Odată ce a trecut şocul, partidul, membrii acestui partid sunt cei care conştientizează în fiecare moment că este absolut necesar ca acest partid mare să-şi regăsească echilibrul”, a afirmat ea.

Întrebată dacă se aştepta la această soluţie, Carmen Dan a răspuns: “Eu nu, nu ştiu dacă se aştepta cineva la această soluţie”.

“Ce am constatat de fiecare dată a fost faptul că aatunci când acest partid a trecut prin perioade de criză a avut şi capacitatea extraordinară de a se regrupa, de a acţiona ca un partid unit şi de a găsi acest echilibru de a rezista şi de a traversa această criză. S-a pierdut o bătălie, şi aici mă refer la rezultatul alegerilor europarlamentare, nu s-a pierdut războiul şi cred în unitatea acestui partid şi cred în puterea lui de a găsi echilibrul şi a merge mai departe”, a spus Carmen Dan.

Dan a mai spus că s-a stabilit un congres al PSD, al cărui rezultat “să dea un preşedinte ales care să-şi asume alături de echipă să continue ceea ce Partidul Social Democrat şi-a luat angajamentul în faţa electoratului, şi aici nu mă refer numai la electoratul PSD”.

Răspunzând unor întrebări, ea a spus că nu a vorbit cu Liviu Dragnea după ce acesta a fost închis.

“Nu am vorbit cu domnul preşedinte, este şi o perioadă specială, perioada de carantină, nu am avut posibilitatea şi nu s-a întâmplat să existe această solicitare, dânsul stabileşte cu cine poate discuta telefonic în această perioadă şi bineînţeles, din câte ştiu, în această perioadă l-au vizitat cei din familie şi evident avocatul”, a afirmat Carmen Dan.

Întrebată dacă va merge să îl viziteze ulterior, ea a replicat: “Bineînţeles că iau în calcul această posibilitate, eu nu sunt din categoria celor care se dezic, în ultima vreme am văzut, din păcate, chiar din partid care se dezic de ceea ce a fost înainte. Liviu Dragnea are un merit extraordinar, Liviu Dragnea a ţinut acest partid unit”.

Dan a spus că nu dă exemple pentru că nu este un om conflictual.

“Am încredere foarte mare în această perioadă în puterea de a strânge şi de a da acest semnal de unitate pe care o are premierul Viorica Dăncilă”, a adăugat Carmen Dan.

Ea a spus că la Congres nu vizează nicio funcţie, dar dacă se va decide să se facă alegeri şi pentru funcţiile de vicepreşedinţi ea nu va candida pentru un nou mandat.

Întrebată pe cine susţine la funcţia de preşedinte al PSD, ea a afirmat: “Încă nu ştiu care sunt candidaţii”.

 

Social-democraţii au decis, joi, în Comitetul Executiv să organizeze Congresul pentru alegerea preşedintelui, preşedintelui executiv şi a secretarului general pe 29 iunie.

Fostul preşedinte PSD, Liviu Dragnea, a fost încarcerat luni, 27 mai, în Penitenciarul Rahova după ce magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis menţinerea deciziei de condamnare de pe fond, la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (D.G.A.S.P.C.) Teleorman, în care a fost acuzat de instigare la abuz în serviciu.

Cele mai citite

Ghidul ANAF pentru frizeri, coafeze și manichiuriste

Ghidul privind tratamentul fiscal aplicabil veniturilor obținute de persoanele fizice din prestarea unor activități de înfrumusețare/întreținere corporală, a fost publicat joi de ANAF. Ghidul poate...

Analiza măsurilor Guvernului PSD: Dovada că acestea au dus la creșterea cifrei de afaceri din industrie

În ultimele luni, cifra de afaceri din industrie a României a cunoscut o creștere semnificativă, iar acest lucru nu poate fi neglijat. Datele furnizate...

Comisia Europeană a simplificat regulile în vamă pentru mărfurile de import, analiză Ey

Prețul efectiv plătit sau de plătit pentru mărfurile de import (valoarea de tranzacție) este unul din elementele de taxare care poate genera probleme complexe...
Ultima oră
Pe aceeași temă