13.1 C
București
sâmbătă, 16 martie 2024
AcasăPoliticăCirca 8.000 de membri PSD s-au adunat la Craiova pentru a aduce...

Circa 8.000 de membri PSD s-au adunat la Craiova pentru a aduce un omagiu regelui Mihai

Potrivit președintelui PSD Dolj, senatorul Claudiu Manda, persoanele adunate pe strada A. I. Cuza din Craiova sunt membri ai structurilor de conducere ai organizației județene de partid, organizații locale din tot județul, organizația de pensionari, de tineret, în număr de circa 8.000.

“Sunt colegii noștri din conducerea organizației PSD Dolj și structurile componente, adică organizații locale, femei, pensionari, PES, tineret. Cred că suntem în jur de 8.000 de persoane. Am venit să aducem un ultim omagiu Majestății Sale Regele Mihai I, pentru că nu uităm ce a făcut pentru Craiova, în sensul că în ultimul an în care a domnit a emis decretele de înființare a Filarmonicii “Oltenia” și Universității din Craiova”, a declarat Manda.

La rândul său, ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, fost primar al Craiovei, a afirmat că acțiunea PSD nu este un miting, ci reprezintă un pios omagiu adus Majestății Sale.

“Ne-am adunat aici pentru a-i aduce un pios omagiu Majestății Sale, care este cetățean de onoare al Craiovei și care are, din anul 2014, o statuie în Craiova, una dintre puținele statui pe care le are în țară. Sunt aici numai membri din conducerea Filialei PSD Dolj, din toate structurile, sunt circa 8.000 de persoane, pentru că avem foarte multe organizații — numai în Craiova avem 178 de organizații locale”, a spus Lia Olguța Vasilescu.

Senatorul Radu Preda, președintele Comisiei de Cultură din Senat, a precizat că membrii PSD Dolj au ieșit în stradă cu o floare și cu o candelă pentru regele Mihai I în semn de prețuire față de fostul suveran care trebuie privit ca un exemplu de urmat.

“Putem privi la regele Mihai I ca la un exemplu care ar trebui urmat: un om modest, care a iubit România, care și-a făcut datoria față de țară. (…) Este un om care a ajutat foarte mult municipiul Craiova, dacă ne gândim la decretele din ultimele nouă luni de mandat prin care au fost înființate Universitatea din Craiova și Filarmonica “Oltenia”. Noi i-am fost recunoscători regelui Mihai I și prin prisma faptului că a fost făcut cetățean de onoare și că la Craiova i s-a ridicat o statuie în centrul orașului”, a spus Radu Preda.

Membrii PSD Dolj s-au strâns pe strada A. I. Cuza, de la intersecția cu str. Mihai Viteazu până la Universitate, unde se află statuia regelui Mihai I, fiind organizați astfel încât să părăsească zona imediat ce depuneau florile și candelele.

Cele mai citite

Dan Ștefănescu, afacerist, reținut pentru înșelăciune în cazul “White Tower Ploiești”

Patru persoane, inclusiv omul de afaceri Daniel Ștefănescu și o avocată, au fost reținute de către procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel...

Ciucă le-a transmis românilor din Barcelona când vor putea avea cetățenie dublă

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, le-a transmis românilor din zona Barcelonei că, din acest an, nu vor mai fi nevoiţi să renunţe la cetăţenia română...

Conflict de proporții în lumea afacerilor implicând nume mari din industria financiară și a investițiilor. La centru disputei se află folosirea numelui comercial „Lion...

Un conflict de proporții în lumea afacerilor a ajuns pe rolul instanțelor din România, implicând nume mari din industria financiară și a investițiilor. În...
Ultima oră
Pe aceeași temă