15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăPoliticăComisia parlamentară pentru legile Justiției a respins desființarea instanțelor militare

Comisia parlamentară pentru legile Justiției a respins desființarea instanțelor militare

Comisia a respins cu majoritate de voturi acest amendament propus de Consiliul Superior al Magistraturii susținut și de UNJR.

Inițiatorul amendamentului propunea ca din textul legii în vigoare – “Justiția se realizează prin următoarele instanțe judecătorești: a) Înalta Curte de Casație și Justiție; b) curți de apel; c) tribunale; d) tribunale specializate; e) instanțe militare; f) judecătorii”, să fie eliminate instanțele militare.

Reprezentantul UNJR a precizat că susține desființarea instanțelor militare pentru că în cadrul acestora numărul personalului și al cauzelor este redus.

Comisia parlamentară pentru legile Justiției a început luni dimineață dezbaterile pe proiectul de modificare a legii 304/20004 privind organizarea judiciară. Următoarea ședință a comisiei va fi marți de la ora 9:00.

Cele mai citite

Ploiești #LetsPLAY – Capitala Tineretului din România 2024: Conferința „ 26 Martie – 143 de ani de la proclamarea Regatului României. „75 ani de...

COMUNICAT DE PRESĂConferințele „ Tinerii și Monarhia” Fundația Județeană pentru Tineret Prahova, Asociația Eurospirit, Primăria Municipiului Ploiești și Casa de Cultură „I.L. Caragiale” a Municipiului...

Modificări ale liniilor STB 90 și 201

Începând de sâmbătă, 30.03.2024, traseele liniilor urbane 90 și 201 se comasează, urmând ca noul traseu organizat între terminalele „Arena Națională” și „Semănătoarea” să...

Securitatea și sănătatea în muncă – serviciu obligatoriu pentru orice afacere din România

Companiile active cu minim un angajat au obligația de a respecta un protocol foarte strict pentru a asigura întregului personal condiții sigure de muncă....
Ultima oră
Pe aceeași temă