21.4 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăPoliticăComisia specială se pronunță în legătură cu atribuțiile președintelui privind stagiarii din...

Comisia specială se pronunță în legătură cu atribuțiile președintelui privind stagiarii din Justiție

Iniţial, textul prevedea că preşedintele României poate refuza o singură dată numirea judecătorilor şi procurorilor stagiari, iar refuzul motivat se comunica de îndată Consiliului Superior al Magistraturii.

Parlamentarii au decis şi eliminarea comisiilor speciale parlamentare pentru controlul activităţii serviciilor de informaţii din verificarea declaraţiei olografe dată de magistraţi pe propria răspundere, potrivit legii penale, din care să rezulte că nu au fost şi nu sunt lucrători operativi, inclusiv acoperiţi, informatori sau colaboratori ai vreunui serviciu de informaţii.

“Verificarea veridicităţii datelor din declaraţiile prevăzute la alin. (2) se face individual pentru fiecare declaraţie de către Consiliul Suprem de Apărare a Ţării anual, din oficiu, sau ori de câte ori este sesizat de Ministerul Justiţiei, Secţia pentru judecători sau Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii judecătorul sau procurorul vizat”, prevede textul adoptat. Iniţial, verificarea era făcută şi de comisiile speciale parlamentare pentru controlul activităţii serviciilor de informaţii.

Rezultatul verificărilor se comunică din oficiu Consiliului Superior al Magistraturii, precum şi judecătorului sau procurorului vizat.

Parlamentarii au modificat şi textul referitor la incompatibilităţi.

“Funcţiile de judecător, procuror, magistrat-asistent şi asistent judiciar sunt incompatibile cu orice alte funcţii publice sau private, cu excepţia: a) funcţiilor didactice din învăţământul superior, aşa cum acestea sunt definite de legislaţia în vigoare; b) funcţiilor din structurile autorităţii judecătoreşti, Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecţiei Judiciare, Institutului Naţional al Magistraturii şi Şcolii Naţionale de Grefieri; c) funcţiilor din cadrul Ministerului Justiţiei sau unităţilor subordonate acestuia”, se arată în textul adoptat.

Informaţiile care privesc statutul judecătorilor şi procurorilor, organizarea judiciară, organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii, cooperarea instituţională între instanţe şi parchete, pe de o parte, şi orice altă autoritate publică, pe de altă parte, constituie informaţii de interes public, la care accesul liber este garantat, în măsura în care nu contravin prevederilor legilor speciale, a mai decis comisia.

Comisia specială urmează să continue marţi, de la ora 8,30, dezbaterile la Legea 303/2004 privind statutul magistraţilor şi la Legea 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, potrivit AGERPRES.

Cele mai citite

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Declarațiile lui Cristiano Bergodi, înainte de Universitatea Craiova – Rapid

Cristiano Bergodi, antrenorul Rapidului, spune că formaţia sa trebuie să joace cu încredere şi curaj pentru a câştiga toate cele trei puncte în meciul...

1 din 2 elevi, victimă a bullyingului

Un procent covârșitor de elevi - 81% - afirmă că au fost martori ai situațiilor de bullying în școala unde învață, în vreme ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă