20.8 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăPoliticăCulisele războiului PSD-ALDE

Culisele războiului PSD-ALDE

PSD îl sprijină pe Teodor Meleșcanu pentru șefia Senatului, în încercarea de a atrage în tabăra social-democrată parlamentari din ALDE. Liderii PSD mizează pe ideea că, prin rămânerea Ramonei Mănescu în Guvern și susținerea lui Teodor Meleșcanu la Senat, vor putea pretinde că ALDE face parte, în continuare, din coaliția de guvernare. În planul PSD, Meleșcanu ar fi urmat să atragă 15 parlamentari ALDE, fapt care nu s-a întâmplat, cel puțin deocamdată. Potrivit Constituției, președintele României decide remanierea miniștrilor, dar în cazul în care se schimbă compoziția politică a Guvernului, exercită această atribuție doar pe baza votului Parlamentului. Or, social-democrații încearcă să acrediteze ideea că nu s-a schimbat componeneța politică și nu ar fi necesar un vot al Parlamentului. Social-democrații nu se grăbesc să ceară votul Parlamentului, atât timp cât nu sunt siguri de majoritate.

Senatorul ALDE Teodor Meleşcanu, susţinut de PSD pentru Senat, a declarat că este dispus să fie suspendat din ALDE timp de şase luni pentru a rezolva problema legată de poziţia partidului dar şi pentru menţinerea grupului de la Senat. ”Soluţia foarte simplă ar fi să mă suspende pentru şase luni, rămânând în cadrul ALDE şi a grupului parlamentar”, a afirmat Meleșcanu, după ce a fost amenințat de Tăriceanu cu excluderea din ALDE.

 

Tăriceanu iese la atac

Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, ieri, că Teodor Meşeşcanu ”are suficientă experienţă să îşi dea seama că nu a fost o mişcare inspirată” să accepte propunerea PSD de a fi susţinut pentru a prelua şefia senatului. ”Acest atac al PSD-ului la adresa ALDE este un lucru extrem de grav pentru că încercarea a fost de preluare ostilă nu numai a unor parlamentari, ci a întregului partid şi destructurarea lui şi încercarea de a face un ALDE în care să coopereze în continuare cu PSD-ul pentru menţinerea structurii politice a Guvernului în aşa fel încât doamna Dăncilă să nu fie nevoită să mai vină în Parlament cu o formulă de restructurare crezând că supravieţuieşte”, a mai spus Tăriceanu. Acesta a spus că se bucură că parlamentarii ALDE ”au sesizat această mişcare şi au dejucat acest plan mârşav”, a afirmat Tăriceanu.

 

 

 

Evoluția scandalului

Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a anunţat, marţi, că propunerea oficială a formaţiunii pentru funcţia de preşedinte al Senatului este Ion Popa, precizând că persoanele care acceptă funcţii în Guvern, Parlament sau alte instituţii, fără acceptul sau susţinerea partidului, vor fi excluse. Călin Popescu Tăriceanu şi-a anunţat, luni, demisia de la conducerea Senatului.

Preşedintele PSD, Viorica Dăncilă, a declarat, luni, că social-democraţii au decis să susţină candidatura lui Teodor Meleşcanu pentru funcţia de preşedinte al Senatului pentru că postul a fost al acestui partid.

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

O femeie de 31 de ani a fost reținută pentru efectuarea repetată de intervenții chirurgicale estetice minim invazive

O femeie în vârstă de 31 de ani a fost reţinută pentru 24 de ore, urmând să fie prezentată magistraţilor cu propunere legală, pentru...

În Rusia circulă zvonuri că doi suspecți implicați în atentatul de la Moscova au murit în arest

Doi dintre suspecții pe care Rusia i-a reținut după atacul terorist de la Moscova, din 22 martie, ar fi murit în arest. Acest zvon este...

Luis Rubiales, fostul președinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, ar putea ajunge la închisoare

Luis Rubiales, fostul preşedinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, riscă să ajungă la închisoare din cauza problemelor ce continuă după finala Cupei Mondiale de...
Ultima oră
Pe aceeași temă