Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Dăncilă: Armata Română să se doteze cu armament produs în țară

Dăncilă: Armata Română să se doteze cu armament produs în țară

Premierul Viorica Dăncilă, prezentă în oraşul Cugir, unde funcţionează două fabrici de armament, vizitând şi una dintre acestea, a afirmat că ar fi recomandat ca Armata României să se doteze în primul rând cu ceea ce se produce aici.

Rl online 0 comentarii

Însoţită de mai mulţi membri ai Guvernului, printre care şi Mihai Fifor, Viorica Dăncilă, care a făcut o "baie de mulţime" în mijlocul participanţilor la evenimentul intitulat "Toamna cugireană", a vizitat Centrul Cultural Cugir, în interiorul căruia au fost amenajate mai multe expoziţii, printre care şi una cu o parte din tehnica produsă la Uzina Mecanică (UM) Cugir şi Fabrica de Arme Cugir.

După ce directorul UM Cugir i-a explicat că societatea produce arme şi muniţie, menţionând că Mihai Fifor, fost ministru al Economiei, cunoaşte situaţia, deoarece fabrica aparţine, ca filială a ROMARM, de Ministerul Economiei, Viorica Dăncilă i-a transmis: "Eu sper să aparţineţi în curând de prim-ministru".

La rândul său, directorul Fabricii de Arme a menţionat că societatea produce o gamă de produse militare şi una de produse civile, subliniind că speră ca până la finele acestui an să fie omologată arma tip NATO de calibru 5,56X45 de milimetri.

"Sperăm ca după ce o omologăm şi trecem de toate probele cu Armata, vom reuşi să o vindem şi Armatei Române", a spus acesta.

El a precizat că speră ca arma să poată fi produsă în serie.

"În primul rând, trebuie să încurajăm producţia de armament şi Armata Română prima dată să ia de la noi", a spus Viorica Dăncilă.

Ulterior, premierul a vizitat sediul UM Cugir, o unitate cu profil special, în interiorul căreia presa nu a avut acces.

Uzina din Cugir a fost înfiinţată în 1799, în timpul Imperiului Habsburgic, sub denumirea de Fabrica de Fier şi Oţel. În 2004, societatea s-a împărţit în UM Cugir şi Fabrica de Arme.

La UM Cugir se fabrică armament de diverse calibre (12,7 mm, 14,5 mm, 5,56 mm), pistol automat şi semiautomat de calibru 9 mm, accesorii, fiind unic producător de armament de calibru NATO 12,7X99 mm tub de oţel.

Fabrica de Arme produce pentru piaţa civilă, americană îndeosebi, arme semiautomate, destinate vânătorii şi tirului sportiv. Pe segmentul militar, aici se produc AKM-uri, produse care fac obiectul contractelor externe.

Încă din 2011, conducerea societăţii de atunci vorbea despre încheierea unui acord de colaborare cu Ministerul Apărării Naţionale, în baza unui program naţional privind realizarea produsului "Arma de asalt calibrul 5,56 mm X 45 cu muniţia aferentă". Noua armă, un AKM îmbunătăţit, cu un alt design şi alte configuraţii, ambidextru, cu un sistem de adaptare pe toată arma - cu lunetă, cu lanternă - urma să fie produsă la Cugir, se spunea atunci, în câteva zeci de mii de astfel de exemplare. 

Comentarii

loading...