13.5 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăPoliticăFifor: "Unii europarlamentari USR și PNL cer cu ochii injectați menținerea MCV"

Fifor: “Unii europarlamentari USR și PNL cer cu ochii injectați menținerea MCV”

Secretarul general al PSD Fifor afirmă, după publicarea rapoartelor MCV privind România şi Bulgaria, că nu reformele şi lupta anticorupţie sunt motivele pentru care Bulgaria e lăudată, iar România e criticată de CE, argumentul său fiind că, în cazul României, Monica Macovei, europarlamentari PNL şi USR ”cer cu ochii injectaţi să se menţină MCV”.

”Comisia Europeană vrea să ridice MCV în cazul Bulgariei, dar îl menţine pentru România. Ai zice că Bulgaria şi-a reformat justiţia. Da’ de unde! Presa bulgară ne spune că la ei se închid zilnic 188 de cazuri penale, iar în ultimul an 1 milion de astfel de dosare s-au clasat pentru că s-au prescris faptele. Sunt 9 bulgari încarceraţi în prezent pentru corupţie, dintre care, cei mai mulţi pentru că au vrut să dea între 5 şi 25 de leva ca să scape de o amendă de circulaţie. Deci nu reformele şi lupta anti-corupţie sunt motivele pentru care Bulgaria e lăudată, iar România e criticată. Vina este a noastră, a românilor!”, scrie Fifor pe Facebook.

El susţine că, în Bulgaria, nimeni nu a îndrăznit vreodată să ceară public menţinerea MCV.

”La noi, însă, e o întreagă pleiadă de indivizi, în frunte cu Monica Macovei, Cristian Preda, Siegfried Mureşan şi alţi europarlamentari PNL şi USR, care cer cu ochii injectaţi să se menţină MCV pentru România! Ce nu înţeleg aceşti „români”, care îşi denigrează ţara în afară, e că rapoartele MCV sunt invocate pentru a ţine România în afara Spaţiului Schengen, împiedicându-ne astfel să devenim o rută comercială între Marea Neagră şi vestul Europei. Iar asta înseamnă bani mulţi pierduţi de ţara noastră!”, consideră liderul PSD.

El mai afirmă că ruta va trece probabil prin Bulgaria, ”pentru că bulgarii, oricât se ceartă între ei acasă, îşi apără cu toţii ţara în afară”.

Comisia Europeană a publicat marţi rapoartele MCV privind România li Bulgaria, menţinând MCV pentru România, pentru că, de la ultimul raport, din noiembrie 2018, a constatat o involuţie faţă de progresele înregistrate în anii precedenţi, situaţie care constituie o sursă de preocupare majoră. De asemenea, evoluţia situaţiei în primele luni ale anului 2019 a constituit o sursă de preocupare majoră pentru Comisie. Comisia Europeană afirmă, însă, în comunicatul referitor la raportul MCV, că progresele înregistrate de Bulgaria sunt suficiente pentru a considera îndeplinite angajamentele asumate în momentul aderării la UE. Decizia finală privind ridicarea MCV va fi luată după consultarea Consiliului UE şi a PE. 

Cele mai citite

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale modifică legislația din domeniul asistenței sociale

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale anunță modificarea a șase acte normative din domeniul asistenței sociale. Schimbările au fost aprobate de deputați. Acestea vor aduce...

Un pod s-a prăbușit la Baltimore. Șase persoane ar fi murit

Căutarea supravieţuitorilor a fost suspendată marţi seară la Baltimore, după prăbuşirea unui pod în portul acestui oraş din estul Statelor, cele şase persoane date...

PNL l-a demis pe șeful filialei Timiș, Alin Nica, pe motiv că se opune alianței cu PSD

Alin Nica a fost demis din funcția de președinte al filialei PNL Timiș, în urma unei ședințe care s-a desfășurat în ziua de 26...
Ultima oră
Pe aceeași temă