11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăPoliticăFranța este cu ochii pe România. Motivul, modificarea legilor Justiției

Franța este cu ochii pe România. Motivul, modificarea legilor Justiției

Precizarea vine în contextul în care preşedintele Comisiei parlamentare speciale pentru legile Justiţiei, Florin Iordache, a transmis joi ministrului Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, proiectele de acte normative prin care au fost modificate Legile 303/2004, 304/2004 şi 317/2004 pentru a fi prezentate ambasadorilor, 

“Pe site-ul comisiei am făcut o scurtă prezentare cu modificările la cele trei legi şi tot pe site-ul comisiei a fost acea comunicare şi legile în sine traduse în limba engleză. Datorită faptului că din partea anumitor ambasade s-a primit un punct de vedere care viza că a fost amputată independenţa Justiţiei, că a fost diminuată lupta împotriva corupţiei, am considerat necesar pentru o corectă informare a tuturor partenerilor externi şi a tuturor celor care sunt interesaţi de reforma privind cele trei legi să consulte şi să vadă modificările şi am făcut şi o scurtă prezentare a acestor modificări, ţinând cont de deciziile Curţii Constituţionale, de deciziile Comisiei de la Veneţia, de solicitările asociaţiilor profesionale. Această scurtă prezentare, cât şi legile în sine se găsesc pe site-ul comisiei şi le-am tradus în ideea că Ministerul Afacerilor Externe este cel care este în contact fie cu ambasadele (străine din Bucureşti – n.r.), fie cu ambasadele noastre din exterior”, a declarat Iordache.

Cele mai citite

Premierul a cerut ca toate pensiile să fie plătite înainte de Paște

Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut marţi, în şedinţa Exectivului, ministrului Muncii Simona Bucura Oprescu să vorbească cu toate băncile din România şi cu Poşta...

Seturi de mese si scaune pentru dining – cum alegi ceva potrivit pentru sufrageria ta

Seturile de mese și scaune sunt ideale pentru a fi poziționate într-un spațiu mare. Acestea sunt mari ca și volum și este nevoie de...

Premierul Ciolacu a convocat brusc o ședință de guvern

Premierul Marcel Ciolacu a convocat, pe neașteptate, o ședință de guvern, pentru ziua de marți, 23 aprilie 2024. Potrivit Guvernului României, ședința Executivului începe la...
Ultima oră
Pe aceeași temă