15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSportCine este Claudiu Manda, noul șef al Comisiei pentru controlul SRI

Cine este Claudiu Manda, noul șef al Comisiei pentru controlul SRI

Noul șef al Comisiei SRI, Claudiu Manda (41 de ani), este partenerul de viață al ministrului Muncii, Lia Olguța Vasilescu. Manda este finul lui Valeriu Zgonea, exclus din PSD după un conflict cu Liviu Dragnea.

Într-o şedinţă a Camerei Deputaţilor din 26 iunie 2013, după ce Valeriu Zgonea, preşedintele forului legislativ, i-a acordat cuvântul, Claudiu Manda a spus la începutul intervenţiei în plen: „Mulţumesc, naşule!“. Ulterior, acesta a menţionat, pe hol, potrivit presei: „Păi nu-i normal să-i spun aşa dacă el m-a cununat?“, făcând referire la legătura cu fosta sa soție, Adina Andreea.

În 2014, premierul Victor Ponta l-a propus ministru delegat al Bugetului, dar a fost refuzat de președintele Traian Băsescu.

“Propunerea lui Iulian Claudiu Manda, de asemenea, am respins-o ca fiind necorespunzătoare, iar în ceea ce îl priveşte pe domnul Manda e bine să nu se mai revină nici măcar la alte portofolii“, a susţinut Băsescu.

“Cea mai complexă experiență a domnului Iulian Claudiu Manda este legată de funcția de director la Casa studenților din Craiova. Singurul calcul economic care se face acolo este eventual valoarea biletelor rupte într-o zi de sâmbătă“, a detaliat șeful statului.

Înjurături de autobază

În 2015, Manda a anunțat  pe contul său de Facebook că autobuzele din Craiova vor fi dotate cu Internet gratuit. Un român plecat la muncă în Marea Britanie, Sorin Iovu,  a reacționat acid: „Bă, lumea moare de foame“.

Manda i-a trimis un mesaj privat lui Iovu :„Ce tare te dai de la distanţă!“. Iovu l-a întrebat dacă vrea o întâlnire, iar Manda s-a dezlănțuit.

„Băgaţi-aş p..a în mă-ta! Oricând!“, a scris Manda. Corect se spune: băga-ţi-aş. „Aşa vorbeşte un ales al poporului?“, l-a întrebat Iovu.

„Marş! Sunt dispus să cobor nivelul discuţiei până acolo jos, la tine!“, a replicat deputatul. „Recunosc faptul că a fost o greşeală, pe care o regret, să cobor nivelul atât de jos într-un dialog privat, ca de la bărbat la bărbat“, a explicat, ulterior,  parlamentarul PSD după ce Iovu a publicat dialogul pe Facebook. 

Afaceri cu personaje dubioase

În august 2014, săptămânalul “Kamikaze“ publica o anchetă intitulată “Claudiu Manda este contabilul mafiei din Craiova“. Conform articolului, Manda, la începutul anilor 2000, ca proaspăt absolvent de facultate, a devenit cenzor sau acționar la mai multe firme. Una din ele, Contact SA, a trecut printr-o transformare interesantă. “ (…) în august 2001, adunarea generală a acționarilor Contact S.A. din Craiova a avut o întîlnire (…). Printre acționari, și Iulian Claudiu Manda (…).

Printre deciziile luate în august 2001 se numără și schimbarea statutului societății (din S.R.L. în S.A., deci din societate cu răspundere limitată în societate pe acțiuni) și, mai interesant, transformarea acțiunilor în acțiuni la purtător. Adică un tip de acțiuni care nu sînt menționate la Registrul Comerțului, ci acțiuni cu care te plimbi în buzunar (…).

Ce e drept, Manda nu avea multe acțiuni din astea la purtător, ci numai 1,43%, în valoare de un milion de lei vechi (100 RON). Dar era și cenzor contabil al societății pe acțiuni (la purtător).“, arată “Kamikaze“.



Asociat cu un interlop

Povestea Contact SA era și mai interesantă, conform publicației citate: “De ce se protejau așa acționarii Contact S.A. de informația că dețineau acțiuni (…)? (…) poate din cauza unuia dintre acționari, (…) Radu Dragoș Tiugan. Tiugan avea și el tot 1,43% din Contact S.A., dar mai avea și (…) probleme (…) interlope. Ce e drept, în 2001 nu se știa de interlopismele lui Tiugan. Dar procurorii au aflat de ele destul de repede. Atît de repede încît, în iunie 2004, Tiugan a și fost trimis în judecată. (…) cităm dintr-o ediție a Jurnalului Național de acum zece ani: «(…) Radu Dragoș Tiugan a fost filat mai multe luni de zile, chiar și pe teritoriul Franței, de polițiștii de la Combaterea Crimei Organizate.

Totodată, pentru a putea proba vinovăția lui Radu Dragoș Tiugan, oamenii legii i-au interceptat convorbirile telefonice și au filmat întîlnirile acestuia cu mai mulți complici.

Tînărul este acuzat că (…) a fabricat mai multe dispozitive electronice artizanale, atașabile oricărui bancomat, ce servesc la citirea și memorarea datelor de pe cărțile de credit și a codului PIN. Aceste dispozitive, numite și «pisicuțe», erau utilizate în scopul falsificării cardurilor bancare».“

Cenzor pentru Dinel Staicu și condamnata Schutz

Manda a fost contabil și pentru personaje penale foarte grele. “În decembrie 2002, Claudiu Manda apare ca asociat și în Coridor Financial SRL. Firma asta, care există și face afaceri și acum, se ocupă de consultanță. În special pe bani (și încă grei) europeni. (…) În iunie 2003, Claudiu Manda devine cenzor supleant al Fotbal Club Universitatea Craiova S.A. (FCUC). FCUC era reprezentat și deținut, majoritar, de nimeni altul decît Dinel Staicu, penalul condamnat pentru fraude care a tras după el și două judecătoare pe care a încercat să le mituiască.

În 2005, Dinel Staicu i-a vîndut pachetul majoritar de acțiuni lui Adrian Mititelu.

Toată operațiunea a degenerat într-un scandal monstruos cu implicații asupra clubului de fotbal și a palmaresului aferent. (…)

În august 2001, Schutz devenea acționară la o companie din Tîrgu Cărbunești, Foraj Grup S.A. Cinci ani mai tîrziu, firma sucomba prin lichidare.

Cînd a fost înființată însă, în 2001, firma îl avea drept cenzor pe, firește, Claudiu Manda. Maria Schutz, fostă membră a PSD (adjunctă a PSD Dolj), a fost protejata lui Mircea Geoană.

A fost condamnată la doisprezece ani de închisoare pentru devalizarea unor sere“, a scris „Kamikaze“. 

USR a trimis în Comisia SRI un doctor al Universității Grenoble

De la sfârșitul sesiunii trecute, USR l-a nominalizat în Comisia de control a SRI pe deputatul Lucian Stanciu-Viziteu, un fost olimpic la matematică și doctor în finanțe al Universității din Grenoble.

Spre deosebire de mulți alți parlamentari, Viziteu nu a urmat cursuri la academia SRI sau la colegiul de apărare. În 2007, după ce a terminat Facultatea de Automatică, la București, el a plecat la Grenoble, unde a absolvit ca șef de promoție un masterat în Statistică și Finanțe la universitatea din orașul Grenoble. 

Această reușită l-a calificat pentru obținerea unei burse de studiu doctorale, obținând titlul de doctor în finanțe cu calificativul „Summa cum laude“. În perioada acestor studii doctorale a predat cursuri universitare de la nivelul primului an de licență până la nivel de doctorat.

Din 2013, s-a stabilit în Bacău, unde a acordat consultanță financiară.

În aprilie 2017, el a criticat, în plenul Camerei Deputaților, noul regulament al comisiei de control a SRI. „Există un alt articol, care mi se pare amuzant, prin care aceas-tă comisie îşi arogă atribuţia «…de a apăra onoarea şi demnitatea reprezentanţilor SRI». 

Mă bucur că încă avem o justiţie funcţională şi un Cod Civil care ne apără de aceste lucruri. Nu văd cum comisia ar putea să apere onoarea şi demnitatea cadrelor SRI. Poate iniţiatorii ne vor elucida în acest lucru“, a spus Viziteu. Majoritatea PSD a respins însă toate propunerile USR de modificare a regulamentului comisiei de control a SRI.  

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Se dezumflă balonul Green Deal!

În România, nu se vorbește deloc despre eșecul reuniunii miniștrilor de mediu din UE, cu privire la adoptarea Legii pentru Refacerea Naturii. Deși grupul...

Luis Rubiales, fostul președinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, ar putea ajunge la închisoare

Luis Rubiales, fostul preşedinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, riscă să ajungă la închisoare din cauza problemelor ce continuă după finala Cupei Mondiale de...

Un bărbat din Harghita a găsit un proiectil și două cartușe în curtea casei

Un bărbat dintr-un sat din Harghita a sunat miercuri seara la 112 și a anunțat că a găsit în curte în urma unor săpături,...
Ultima oră
Pe aceeași temă