10.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSportConcluziile întâlnirii dintre Bogdan Aurescu şi Natalia Gherman

Concluziile întâlnirii dintre Bogdan Aurescu şi Natalia Gherman

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a declarat că la întâlnirea cu ministrul moldovean de Externe, Natalia Gherman, au discutat despre parcursul european al Republicii Moldova,  informează Mediafax

Astfel, Aurescu a subliniat că România rămâne "un susţinător ferm" al Republicii Moldova şi a adăugat că în acest sens deja se lucrează în logica de preaderare. 

"Cel mai important lucru pe care l-am discutat astăzi (cu ministrul moldovean de Externe – n.r.) s-a referit la integrarea europeană a Republicii Moldova. Am analizat împreună care sunt oportunităţile şi în egală măsură provocările acestei agende europene. În orice caz, România rămâne un susţinător ferm al parcursului european al Republicii Moldova, al racordării ferme şi irevesibile la familia europeană. Noi lucrăm deja în logică de preaderare. (…) Este, în egală măsură, important angajamentul pe care Chişinăul îl arată în acest efort. Este nevoie de un efort consecvent pe drumul consolidării parcursului pro-european, al aprofundării reformelor pro-democratice, al consolidării instituţiilor statului de drept şi efortul principal trebuie să fie cel legat de implementarea Acordului de Asociere şi de Liber Schimb pentru că, de fapt, aplicarea acestui acord nu înseamnă nimic altceva decât reformă conform standardelor europene", a declarat, miercuri, ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, în cadrul unei conferinţe comune de presă cu omologul moldovean, Natalia Gherman.

Citeşte şi: Ce spune ministrul de Externe moldovean despre înfiinţarea unui DNA în Republica Moldova

Şeful diplomaţiei a precizat că în cadrul celei de-a treia reuniuni a comisiei mixte moldo-române, desfăşurate miercuri la Bucureşti, s-a discutat despre consolidarea statului de drept, despre asistenţa tehnică în implementarea Acordului de Asociere UE-R. Moldova, despre consolidarea instituţională, despre valorificarea oportunităţilor oferite de deschiderea pieţei Uniunii Europene, "domenii-cheie pentru consolidarea parcursului european al Republicii Moldova, prin impactul pe care îl au asupra cetăţenilor".

"Integrarea europeană nu este un obiectiv uşor de atins, implică eforturi şi transformări, dar am arătat colegilor de la Chişinău că au în România, ca şi până acum, un partener de încredere, sincer, un susţinător consecvent al întregului proces de modernizare şi europenizare a Republicii Moldova", a spus Aurescu.

În ceea ce priveşte revizuirea Politicii de Vecinătate a UE, ministrul de Externe a precizat că se lucrează la "o nouă abordare", dar că nu există "niciun dubiu asupra faptului că Republica Moldova rămâne în continuare cel mai performant stat din cadrul Parteneriatului Estic"

"Lucrăm la o nouă abordare în ceea ce priveşte Politica de Vecinătate şi în cadrul acesteia şi la o modernizare a Parteneriatului Estic în aşa fel încât ceea ce a fost până acum bun şi eficient, să fie păstrat, principiile diferenţierii (…) şi celelalte principii care au fost deja utilizate în relaţia inclusiv financiară cu statele din Parteneriatul Estic să fie păstrate şi în acelaşi timp să modernizăm şi să găsim noi criterii de eficienţă pentru Politica de vecinătate şi pentru Parteneriatul Estic", a mai spus Aurescu.

La rândul său, ministrul moldovean de Externe, Natalia Gherman, a precizat că autorităţile de la Chişinău urmăresc îndeaproape procesul lansat.

"Noi contăm foarte mult că abordarea bazată pe diferenţiere între statele membre ale Parteneriatului Estic va prevala în cele din urmă în discuţiile dintre actorii principali. Fiecare stat membru al Parteneriatului Estic va fi evaluat în baza propriilor progrese şi propriilor merite în implementarea reformelor proeuropene. De asemenea, sperăm foarte mult că asistenţa şi angajamentul Uniunii Europene va fi direct proporţional acestui efort de reformă şi nu în ultimul rând asistenţă financiară pe care le oferă Uniunea Europeană vecinilor săi estici. Evident, cu nerăbdare aşteptăm rezultatul evaluării politicii de vecinătate în ceea priveşte atitudinea Uniunii Europene faţă de Federaţia Rusă", a subliniat Natalia Gherman.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă