7.6 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăSportCSM a răspuns solicitării șefei DNA privind participarea la audierile din cadrul...

CSM a răspuns solicitării șefei DNA privind participarea la audierile din cadrul Comisiei de anchetă a alegerilor: Procurorul-şef DNA, Laura Codruța Kovesi, decide dacă merge sau nu la audierI

Consiliul Superior al Magistraturii a răspuns, luni, solicitării procurorului-şef DNA referitor la prezenţa în comisia parlamentară de anchetă, arătându-i acesteia cadrul normativ în vigoare, urmând ca șefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, să decidă dacă se prezintă sau nu, au declarat, pentru Mediafax, surse din CSM.

Surse din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii au declarat că solicitarea Laurei Codruţa Kovesi referitoare la prezenţa în comisia parlamentară de anchetă a fost primită la CSM în urmă cu o săptămână, iar Consiliul a şi răspuns, precizând cadrul normativ aflat în vigoare şi faptul că membrii CSM nu pot să spună nimănui dacă să se ducă sau nu la o audiere.

Astfel, CSM i-a comunicat procurorului-şef DNA că există hotărâri de plen prin care s-a apreciat că un magistrat nu trebuie să se prezinte în astfel de comisii pentru că ar încălca principiul separaţiei puterilor în stat, că sunt şi două decizii ale Curţii Constituţionale, iar, având în vedere toate aceste lucruri, Kovesi urmează să aprecieze dacă va merge sau nu, potrivit sursei citate.

Surse din cadrul CSM au mai arătat, pentru MEDIAFAX, că, potrivit legislaţiei în vigoare, nu există o normă legislativă prin care Laura Codruţa Kovesi să fie obligată să se prezinte în faţa unei astfel de comisii de audiere, decizia Curţii Constituţionale nefiind în vigoare, nefiind publicată în Monitorul Oficial şi nici motivată, prin urmare nu poate fi luată în considerare.

Procurorul-şef DNA a declarat, într-un interviu, că a solicitat un punct de vedere de la Consiliul Superior al Magistraturii pentru a vedea dacă un procuror sau judecător este obligat să dea explicaţii în Parlament.

Până acum, Laura Codruţa Kovesi a refuzat de trei ori să se prezinte pentru audiere în comisia parlamentară de anchetă

Curtea Constituţională a României a respins, în iunie, contestaţia făcută de 82 de deputaţi PNL şi USR privind modificarea Regulamentului Camerei Deputaţilor şi a stabilit că şefii de instituţii publice, cum ar fi preşedintele ÎCCJ, al CSM sau procurorul general, trebuie să se prezinte la comisii.

Laura Codruța Kovesi a refuzat, de mai multe ori, să se prezinte în fața comisiei parlamentare care anchetează alegerile din 2009. Șefa DNA a declarat, într-un interviu pentru Ziare.com, că: "nu am niciun fel de informație, date, probe că s-au fraudat alegerile. Dacă aveam o astfel de informație, aș fi fost prima care aș fi deschis un dosar penal și aș fi verificat".

 

 

Cele mai citite

Votul din Consiliul de Securitate al ONU ce cere în premieră o „ încetare imediată a focului în Gaza” a fost salutat pe plan...

Votul de luni asupra unei rezoluţii a Consiliului de Securitate al ONU care cere pentru prima dată "încetarea imediată a focului" în Fâşia Gaza,...

Decretele semnate astăzi de Klaus Iohannis. Președintele a acordat drapelul de luptă Direcţiei Generale de Protecţie Internă din MAI şi Institutului „Cantacuzino”

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat marți, 26 martie 2024, mai multe decrete. Printre acestea se află și decretele privind acordarea Drapelului de luptă...

Se schimbă legea creditelor. Dobânzile nu pot fi mai mult decât dublul sumei împrumutate

Legea care plafonează dobânzile practicate de instituțiile financiare nonbancare și limitează creanțele pe care le solicită recuperatorii a fost votată azi în plenul Camerei...
Ultima oră
Pe aceeași temă