9.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSportDacian Cioloș către Tudorel Toader: Nu există variante acceptabile de subordonare politică...

Dacian Cioloș către Tudorel Toader: Nu există variante acceptabile de subordonare politică a justiției

Platforma România 100, condusă de fostul premier Dacian Cioloș, îl avertizează pe ministrul Tudorel Toader că "nu există variante mai mult sau mai puțin acceptabile de subordonare politică a justiției", întrucât "un stat de drept funcționează cu o justiție independentă și respectă principiul separării puterilor în stat".

Comunicatul Platformei România 100 vine ca reacție la propunerea lui Toader de subordonare a Inspecției Judiciare față de o structură coordonată de ministrul Justiției.

"Platforma România 100 respinge ferm propunerea ministrului Justiției, Tudorel Toader, de a trece Inspecția Judiciară sub controlul Consiliului de management strategic (COMS). Platforma România 100 reamintește că o Inspecție Judiciară aflată în subordinea unui Consiliu coordonat de Ministerul Justiției și prezidat de ministrul Justiției nu poate fi considerată  „o entitate, autoritate distinctă, autonomă”. Propunerea Ministrului Toader este o altă tentativă inacceptabilă de subordonare politică a Inspecției Judiciare, care nu modifică cu nimic esența propunerii inițiale. Conform protocolului de înființare, COMS este un organ colegial consultativ, creat pentru asigurarea cooperării instituționale, din cu totul alte rațiuni decât coordonarea Inspecției Judiciare. Transmitem ministrului Toader că nu există variante mai mult sau mai puțin acceptabile de subordonare politică a justiției. Un stat de drept funcționează cu o justiție independentă și respectă principiul separării puterilor în stat", subliniază Platforma România 100.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă