De ce îi protejează Mihai Tudose pe miniștrii favoriți ai lui Dragnea

de Romulus Georgescu

De ce îi protejează Mihai Tudose pe miniștrii favoriți ai lui Dragnea

Premierul i-a cerut ministrului Justiției să sesizeze CCR în privința dosarului Belina. Tudose le apară pe Shhaideh și Plumb, implicate într-un dosar de abuz în serviciu, dar i-a atacat dur pe alți miniștri sau secretari de stat. Nici Carmen Dan, ministrul de Interne, n-a fost certată vreodată de către premier.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader,  a anunţat că Guvernul va sesiza Curtea Constituțională (CCR) în privința deschiderii dosarului Belina, în care sunt implicate Sevil Shhaideh (ministrul Dezvoltării) și Rovana Plumb (ministrul Fondurilor Europene). Toader a explicat că inițiativa nu aparține Ministerului Justiției, ci Guvernului, instituția pe care o conduce urmând să finalizeze draftul până luni. Concret, guvernanții vor solicita CCR să decidă dacă procurorii pot ancheta oportunitatea adoptării unei Hotărâri de Guvern.


Citește și:  Liderii PSD îi evaluează pe membrii Guvernului şi pe Eugen Teodorovici - pe agenda reuniunii CExN al PSD de la Suceviţa

”Iniţiativa redactării şi sesizării a CCR a pornit din Guvern şi nu de la ministerul Justiţiei. În al doilea rând am citit şi eu o afirmaţie absolut incorectă, care cu siguranţă nu îmi aparţine, că s-ar fi solicitat considerarea HG ca şi OUG, ca şi legile. Este imposibilă o astfel de afirmaţie, pentru că au regim juridic, efecte, emitenţi diferiţi”, a explicat Toader. ”Vă rog să recitiţi comunicatul DNA în care se spune că decizia CCR din februarie referitoare la OUG 13 este aplicabilă numai pentru ordonanţe şi legi, nu pentru hotărâri de guvern. Enunţul în sine este corect, principiul este absolut incorect, pentru că prin decizia precedentă CCR a decis că procurorii nu pot ancheta oportunitatea adoptării unei OUG sau legi, nu pot ancheta împrejurările adoptării unei OUG sau a unei legi, după cum nu pot ancheta constituţionalitatea”, a continuat ministrul Justiției.

Indicațiile lui Dragnea

Misiunea primită de ministrul Justiției de la premier se bazează pe indicațiile președintelui PSD Liviu Dragnea. Acesta a afirmat că în ședința conducerii PSD s-au adus argumente legate de asemănarea dintre această situație și cea privind ordonanța 13.  „Am vorbit şi azi, am spus şi eu şi domnul Tăriceanu - poate şi Guvernul, nu ştiu - trebuie analizat dacă situaţia actuală poate constitui elementele unui conflict juridic de natură constituţională între două puteri ale statului. Domnul Tudorel Toader cred că va trebui să aibă un punct de vedere în sensul acesta, dacă va veni din partea Guvernului”, a adăugat Dragnea, întrebat despre posibilitatea sesizării CCR în această speţă.


Citește și:  Micile răscoale din PSD. Cum au ajuns propunerile premierului Tudose să fie respinse sau boicotate în Parlament de colegii de partid
 

Sevil Shhaideh şi Rovana Plumb, miniştri în guvernul Mihai Tudose, sunt implicate în ancheta DNA privind modul în care insula Belina a ajuns, printr-o hotărâre de Guvern, în administrarea societăţii Tel Drum. Președintele PSD a afirmat de mai multe ori că nu are nicio calitate în acționariatul acestei firme.

După ancheta procurorilor DNA privind aprobarea OUG 13/2017, CCR a decis că Ministerul Public nu are competenţa de a desfăşura activităţi de cercetare penală cu privire la legalitatea şi oportunitatea unui act normativ adoptat de legiuitor.

Cu cine își permite premierul să fie dur

Până acum, premierul Tudose s-a arătat ferm în relația cu alți membri ai Guvernului. Primul-ministru i-a cerut demisia ministrului Apărării,  Adrian Țuțuianu, după ce MApN emisese un comunicat prin care anunțase întârzieri la plata soldelor pe luina septembrie. ”Mi-a spus că trebuie s-o rezolvăm într-un fel pentru că preşedintele partidului - a şi spus-o aici - i-a cerut să vadă cum rezolvă această chestiune. Mi-a sugerat că, dacă eu nu plec, va trebui să mă demită”, a dezvăluit Ţuţuianu.

Țuțuianu nu este singurul care a fost vizat de furia premierului. Premierul l-a luat la țintă și pe ministrul Sănătății, Florian Bodog, admonestat pentru criza vacciunurilor. ”Faptul că aţi verificat doar cinci vinovaţi, eu cred că este doar un slab început. Nu trebuia să moară nişte oameni, nişte copii şi să ne enervăm toţi pentru a descoperi că ceva nu merge. Cineva trebuia să vadă din timp că nu merge, domnule ministru. Nu vă opriţi cu vaccinarea la cazurile de jos, fiindcă nici premianţii nu sunt acolo pe unde ar trebui să fie”, a atacat primul-ministru.


Citește și:  PSD blochează oficial o anchetă DNA. Dragnea a judecat și a decis că Shhaideh și Plumb sunt nevinovate | ANALIZĂ ROMÂNIA LIBERĂ
 

Cuc, sac de box

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a fost criticat de mai multe ori, inclusiv pentru menținerea șefului Tarom. ”Păi, eu să înțeleg că aveți încredere în el și că împreună formați o echipă, vă asumați ce e acolo? 104 milioane pierdere pe șase luni? CFR Marfă pierdere, CFR Călători pierdere. Înțeleg că e o echipă foarte bună, dar nu mergeți în direcția care trebuie”, a comentat, tăios, Tudose

Mai nou, Tudose emite și avertismente preventive, legate de sancțiuni dacă autoritățile nu vor fi pregătite pentru venirea zăpezii. ”Eu vă spun foarte sincer, în primele 12 ore de la căderea ultimului fulg de zăpadă de după viscol, dacă nu se circulă la 'negru', plecaţi acasă toţi. Inclusiv cel care se ocupă de Aviaţie, da? Mulţumesc”, a punctat Tudose, într-un dialog cu Ninel Cercel, secretar de stat la Ministerul Transporturilor.

Premierul Mihai Tudose a criticat și reacția avută de Ministerul de Externe de la București în scandalul diplomatic cu Ungaria legat de desființarea Liceului Teologic Romano-Catolic de la Târgu Mureș. Premierul consideră că reacția MAE, instituție condusă de Teodor Meleșcanu,  a fost exagerată și prea dură, care a venit prea repede și a fost „mai de Ministerul Sporturilor, mai ca la box, așa: dai tu, dau și eu”. Premierul consideră că mesajul venit de la Budapesta este doar un exercițiu retoric. „Am citit mesajul Ungariei în altă cheie. A venit de la un secretar de stat. Un mesaj de o astfel de importanță nu vine de la un secretar de stat. Aia a fost o chestie care probabil a fost o neînțelegere și o exarcerbare”, a spus premierul. „Nu consider foarte fericită poziția MAE român”, a adăugat el, arătând că replica de la București ar fi trebuit să vină tot de la un secretar de stat.
Șeful executivului consideră că reacția MAE contribuie la „o exacerbare a situației, care nu duce la nimic bun”.

Acuzațiile DNA

O insulă şi un braţ al Dunării, transferate ilegal, spun procurorii DNA, din proprietatea statului în cea a Consiliului Judeţean Teleorman, ulterior închiriate companiei Tel Drum, le fac acum probleme miniştrilor care au semnat acum patru ani actele. Sevil Shhaideh, pe-atunci subalterna lui Liviu Dragnea la Ministerul Dezvoltării Regionale, a fost deja acuzată de abuz în serviciu. Pentru a o cerceta şi pe Rovana Plumb, fosta şefă de la mediu, acum ministru delegat pentru fonduri europene, procurorii DNA au cerut aviz de la deputaţi.

 

Comentarii

Doresc sa vad site-ul intreg
© 2006 - 2017 - Toate drepturile rezervate