15.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSportDragnea și Tăriceanu vor să-i ceară explicații liderului Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker

Dragnea și Tăriceanu vor să-i ceară explicații liderului Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat, joi, că a convenit cu omologul său de la ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, ca săptămâna viitoare să îi scrie împreună preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

Scopul acestei scrisori comune ar fi acela de a-i cere explicații lui Juncker despre atitudinea Comisiei Europene faţă de România, a declarat Liviu Dragnea la postul România Tv.

„Am vorbit şi cu domnul Tăriceanu, săptămâna viitoare vreau să trimitem o scrisoare oficială preşedintelui Juncker, să cerem explicaţii de ce Comisia Europeană are astfel de atitudini, pentru că astfel de atitudini nu pot avea decât o singură raţiune: să sădească neîncrederea în programul de guvernare pentru ca investiţiile străine să vină mai puţine”, a susținut Dragnea, joi seară, la Româna Tv.

Președintele PSD și al Camerei Deputaților a spus că „acum nu există niciun indicator economic care să trezească o îngrijorare reală din partea Comisiei Europene sau din partea FMI. Şi atunci îţi pui întrebarea: Nu cumva asta se intenţionează, ca România să fie stopată?”.

Declarațiile lui Liviu Dragnea au venit ca răspuns la avertismentele şi recomandările transmise de Comisia Europeană şi de FMI, legate de depăşirea pragului de deficit al României.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Cultură de canabis, descoperită într-o comună din Călărași. Un bărbat a fost reținut de procurorii DIICOT

Un bărbat a fost reţinut, joi, de procurorii DIICOT, după ce ar fi iniţiat şi dezvoltat, într-o comună din judeţul Călăraşi, două culturi de...

Conducerile școlilor, umplute de activiști de partid, din timp pentru alegeri

Cred că în acest moment a devenit clar pentru toată lumea că Ligia Deca nu este un ministru al Educației, deși ocupă această funcție,...

Pachetul de 61 de miliarde pentru Ucraina sau despre cum “era păcii s-a încheiat în Europa”

Congresul american a adoptat un pachet de 90 de miliarde de dolari pentru acordarea de ajutor militar Ucrainei, Israelului și Taiwanului. Fiindcă o reacție...
Ultima oră
Pe aceeași temă