EXCLUSIV. Aniversarea Marii Uniri, pasată baronilor locali. PSD își bate joc de pregătirile pentru marcarea unui secol de la apariția României Mari

de Romulus Georgescu

Guvernul condus de Mihai Tudose vrea să desființeze Departamentul Centenar, activitatea acestuia urmând să fie preluată de Ministerul Culturii. Operațiunea va amâna și mai mult termenele pentru finalizarea programului pentru 2018. Între timp, cabinetul alocă bani pentru județul Vrancea, condus de Marian Oprișan.

Secretariatul General al Guvernului a lansat în dezbatere publică un proiect de ordonanță prin care Departamentul Centenar se va desființa, iar activitatea sa ar urma să fie preluată de Ministerul Culturii (MC). Guvernanții justifică propunerea prin „capacitatea instituțională“ a acestui din urmă minister, însă, în practică, lucrurile sunt mai complicate.

După eventuala aprobare a ordonanței de urgență de transfer, Ministerul Culturii are un termen de 30 de zile pentru a pregăti un proiect de hotărâre prin care să facă schimbările necesare în propria ogradă. Potrivit textului actului normativ, după aprobarea acestei hotărâri, MC are un alt termen de 30 de zile pentru a prelua personalul Departamentului Centenar.  

 

La finalul acestei opera­țiuni, care ar dura minimum două luni, se va ajunge într-o nouă situație, cel puțin pe hârtie. La final, Ministerul Culturii urmează să asigure „coordonarea la nivel național a pregătirii, organizării şi desfăşurării manifestărilor, acțiunilor şi proiectelor de aniversare a Centenarului României (1918-2018) şi a Primului Război Mondial“. 

Operațiunea se anunță, așadar, de durată. Chiar dacă ordonanța ar fi emisă pe 17 iulie, când expiră termenul pentru dezbaterea publică, operațiunea va dura cel puțin două luni de zile, dacă este să luăm în calcul cele două termene de 30 de zile din proiect. 
 
Centenarul, în stadiu de intenție

Până acum, Guvernul PSD nu a făcut mai nimic concret pentru Centenarul Marii Uniri, deși mai sunt doar șase luni de zile până când vom intra în anul 2018. Totul s-a rezumat la planuri de viitor, după cum reiese și din precizările făcute de Cristian Ioan Videscu, actualul coordonator al Departamentului Centenar. „Programul de manifestări, acțiuni și proiecte va fi elaborat de către Departamentul Centenar și aprobat de către Guvernul României într-un termen rezonabil. Ulterior aprobării, acest program va fi făcut public prin toate mijloacele pe care le avem la dispoziție, inclusiv prin trimiterea către Parlament“, se afirmă într-un răspuns trimis în luna mai la o interpelare trimisă de deputatul PNL Florin Roman.

Potrivit unor surse guvernamentale, Departamentul a primit totuși sprijin pentru anumite acțiuni punctuale, cum ar fi dezbateri pe tema Centenarului, de la Secretariatul General al Guvernului. 

Deputatul liberal, care este vicepreședinte al Comisiei parlamentare pentru Centenar, este convins că aprobarea ordonanței Guvernului va înrăutăți lucrurile. „Este o măsură foarte proastă. Și așa Departamentul avea buget zero. 

Însă, oamenii au avut întâlniri în țară cu autoritățile locale, cu mediul istoric și pregătiseră un portofoliu de proiecte. E de neînțeles de ce se abandonează ce s-a realizat deja. Este foarte târziu. Să luăm, de pildă, Monumentul Unității Naționale. Trebuie să ne decidem dacă îl facem sau nu îl facem. Procedurile de licitație sunt de durată“, a explicat Florin Roman pentru „România liberă“. 

Pericolele din ordonanța Guvernului

De altfel, faptul că guvernul PSD nu se grăbește, este dovedit și de afirmațiile ministrului Culturii, Lucian Romașcanu. Acesta a menționat intenția de a prelua Departamentul Centenar, la audierile din comisiile de cultură. El a arătat că își asumă responsabilitatea de a veni până la 30 noiembrie 2017 cu calendarul național de activități pentru anul 2018. „Este foarte târziu pentru aplicarea efectivă. Alte țări au deja proiecte, sunt șapte-opt ministere implicate. La noi este deja târziu, nu există nici măcar un program“, crede, pe de altă parte, Gigel Știrbu, președintele Comisiei de cultură din Camera Deputaților și fost ministru al Culturii.

Propunerea Guvernului este criticată până și de fostul premier Adrian Năstase, care susține că proiectul România 100 a fost ideea sa din 2014, pe care i-a suge­rat-o lui Victor Ponta. Acesta i-a încredințat-o lui Gabriel Oprea. 

„Statele europene alocă fonduri semnificative, de ordinul zecilor de milioane de euro, privind propriul Centenar. România a alocat până în acest moment, zero fonduri“, a atras atenția Adrian Năstase. „Consider că Departamentul Centenar nu poate funcționa eficient decât la nivelul Guvernului, în subordinea prim-ministrului, ținând seama de nevoia de coordonare interministerială“, menționează fostul pre­mier, în contradicție cu propunerea guvernului PSD.

Daniel Șandru, fostul secretar de stat care a condus Departamentul Centenar în guvernul Cioloș, consideră catastrofală ideea actualului cabinet: „Ceea ce intenționează actualul Guvern în legătură cu Departamentul Centenar, a cărui activitate am coordonat-o imediat după instituirea sa în subordinea directă a Prim-ministrului României reprezintă un atentat la memoria istorică a societății românești. După ce au sistat seria dezbaterilor academice pe care le inițiasem în ianuarie 2017, după ce au anulat proiectatul Forum al României Centenare, care ar fi trebuit să reunească la București, în luna mai, reprezentanții autorităților centrale și locale, mediul academic și reprezentanții societății civile (pentru a finaliza Programul Centenar), guvernanții vin cu aberația de a desființa Departamentul Centenar și preluarea atribuțiilor acestora de către cel mai sărac minister, cel al Culturii și, bombastic-populist, al «identității naționale»”, a declarat Daniel Șandru.

Secretarul de stat a precizat că se anulează, astfel, importanța unei structuri care, la nivelul Guvernului și în subordinea premierului avea vizibilitatea pe care o merita celebrarea Centenarului. „Se poate trece, să spunem, peste incompetența celui care conduce din februarie încoace Departamentul, fără absolutamente niciun rezultat, și căruia i s-au alăturat, acum, alte două nume grele ale culturii române, Lucian Romașcanu și Felix Rache. Nu cred, însă, că se mai poate trece peste o întârziere nepermisă a Programului Centenar, care a debutat, de altfel, în decembrie 2016, la Iași, cu ocazia marcării a 100 de ani de când orașul a devenit capitala de război și care, din februarie încoace, a fost «suspendat». Deja temerea mea devine convingere: vom marca Centenarul României, în cel mai bun caz, așa cum știm noi mai bine să ne facem de râs: cu discursuri patriotarde și nationalist-protocroniste, cu stegari daci, călușari și alte «folclorisme»" , a menționat Daniel Șandru.
“.  

Oprișan are pe mână 19 milioane lei

Deși Departamentul Centenar nu are buget, în paralel, finanțările pentru proiecte legate de aniversarea a 100 de ani de la Marea Unire se fac direct către consiliile județene. Astfel, CJ Vrancea, condus de Marian Oprișan, a primit printr-o hotărâre a Guvernului Tudose 19,3 milioane de lei pentru organizarea evenimentului „Centenarul Primului Război Mondial – Vrancea Eroică – Anul Mărăști, Mărășești, Oituz“. Suma vizează echilibrarea bugetului pe 2017 și a fost aprobată în ședința Executivului, prin ocolirea Departamentului Centenar. Acţiunile şi programul evenimentului  se vor realiza de autorităţile şi instituţiile publice locale sub coordonarea Consiliului Judeţean Vrancea.

Manifestările şi acţiunile  comemorative costă 3,7 milioane de lei. Este vorba de  o expoziţie fotografică, o gală de film, e emisiune filatelică, concursuri , construirea unui website şi alte acţiuni. Aproximativ 1,8 milioane de lei vor fi folosiți pentru acţiuni de restaurare, reabilitare şi conservare a monumentelor şi refacerea marcajelor bătăliilor de pe teritoriul judeţului realizate după Primul Război Mondial, potrivit pro­iectului. 

Cea mai mare parte a banilor – 13,8 milioane de lei – se va folosi pentru „lucrări de interes public“. Este vorba de realizarea unui pod armat peste pârâul Alba (4,8 milioane), realizarea unui pod peste pârâul Dragomira (4 milioane),  realizarea unui Parc al Memoriei Naţionale, „Stejarii României – 100 de ani de istorie şi demnitate“, cu 335.000 de puieţi de stejar, în valoare de 3 milioane de lei, dar și de lucrări de întreţinere şi asfaltare a DJ 205I, de 2 milioane lei. 

Totuși, autoritățile nu au marcat prin acțiuni relevante împlinirea a 100 de ani de la debutul bătăliei de la Mărăști, din 11 iulie 1917, una dintre cele mai importante bătălii desfășurate în România în Primul Război Mondial.   

Războiul decorațiilor

Politicienii nu au făcut nimic concret pentru Centenar, dar se războiesc pe o temă de orgoliu: cine va acorda decorațiile în anul centenar. PNL a inițiat o lege care prevedea înființarea a două decorații noi - Medalia Comemorativă „Centenarul Războiului pentru Întregirea Neamului“ și Medalia Aniversară „Centenarul Marii Uniri“. Acestea se acordă persoanelor fizice sau juridice, instituțiilor publice și organizațiilor neguvernamentale, autorităților administrației publice locale sau unităților administrativ-teritoriale care păstrează, cultivă, dezvoltă și prezintă într-o măsură deosebită memoria evenimentelor și personalităților care au contribuit la făurirea unității naționale.

În România, decorațiile se acordă de către președinte, însă PSD și ALDE, care au majoritatea, au amendat propunerea PNL. În varianta finală, președintele urmează să acorde decorații la propunerea motivată a preşedinţilor celor două Camere, a prim-ministrului, a preşedintelui Academiei Române sau a Departamentului pentru Cultură din cadrul Administraţiei Prezidenţiale. Practic, în acest fel a fost introdus în peisaj și Liviu Dragnea, care va face propuneri pentru decorații în calitate de președinte al Camerei Deputaților.

Mai mult, PSD și ALDE au inventat o nouă decorație, pe care Liviu Dragnea să o poată acorda direct, fără ajutorul președintelui. Este vorba de Medalia Parlamentară „România Centenară“, distincție care se va conferi, prin hotărâre, de către Parlamentul României, parlamentelor sau altor instituții ale statelor care au sprijinit eforturile de realizare a statului național unitar român modern sau au  sprijinit eforturile României de integrare euro-atlantică.

PNL a contestat legea la Curtea Constituțională, reclamând eludarea instituției prezidențiale. CCR a respins sesizarea liberalilor, dar, pentru a intra în vigoare, legea trebuie promulgată de președintele Klaus Iohannis.  

Programul de manifestări, acțiuni și proiecte va fi elaborat de către Departamentul Centenar și aprobat de către Guvernul României într-un termen rezonabil. Ulterior aprobării, acest program va fi făcut public prin toate mijloacele pe care le avem la dispoziție, inclusiv prin trimiterea către Parlament“.

DUBLARE. Comisia care taie frunză la câini

În paralel, pe 28 iunie, Parlamentul a înființat o nouă comisie – „Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru celebrarea Centenarului Marii Uniri şi a Războiului pentru Întregirea Neamului“. Aceasta are ca obiectiv să monitorizeze activitatea Departamentului Centenar. În mod paradoxal, în fruntea comisiei a fost instalat chiar Lucian Romașcanu, cel care peste numai două zile avea să devină ministru al Culturii.

Dacă ministerul va prelua activitatea referitoare la Centenar, se poate ajunge în situația ca Romașcanu să se controleze singur.Deocamdată, comisia nu are infrastructură. “Nu ni s-a aprobat spațiul și personalul. Teoretic, noi putem chema oficiali să încercăm să vedem ce se întâmplă cu Departamentul Centenar. Însă, unde o să ne întâlnim? Pe holul Parlamentului?“, a sintetizat situația Florin Roman, vicepreședinte al comisiei.

ISTORIC. Patru premieri, zero alocări

În 2014, Guvernul Victor Ponta a instituit Programul național „România 100“, care viza aniversarea, în 2018, a 100 de ani la crearea statului național unitar român. Printr-o hotărâre de Guvern s-a constituit Comitetul național pentru pregătirea, organizarea și coordonarea desfășurării acțiunilor din cadrul programului, condus de premier. 

În iulie 2016, Guvernul Dacian Cioloș a înființat  Departamentul Centenar, structură fără personalitate juridică în subordinea prim-ministrului, finanțată de la bugetul de stat prin bugetul SGG. Departamentului i s-a stabilit ca obiectiv coordonarea la nivel național a pregătirii, organizării și desfășurării manifestărilor, acțiunilor și proiectelor de aniversare a centenarului României (1918-2018). 

Premierul Sorin Grindeanu s-a mulțumit să instaleze un nou șef al departamentului, adăugând o promisiune vagă de alocare de fonduri la rectificarea bugetară din vară, pe care nu a mai apucat să o facă, fiind debarcat din fruntea Guvernului. Noul Guvern pregătește desființarea departamentului.

 

Puteți citi ziarul și în format .PDF aici.

Comentarii

© 2006 - 2017 - Toate drepturile rezervate