13.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSportUPDATE: Iohannis, înainte de vizita oficială: Italia este principalul partener economic al...

UPDATE: Iohannis, înainte de vizita oficială: Italia este principalul partener economic al României

UPDATE: Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit, luni, la ora 13.30 (ora României), la Palatul Quirinale din Roma, de preşedintele Republicii Italiene, Sergio Mattarella, informează Mediafax.

Cei doi preşedinţi au avut convorbiri oficiale, în prezenţa delegaţiilor celor două ţări, urmate de un dejun oferit de Președintele Republicii Italiene în onoarea preşedintelui României.

Klaus Iohannis şi Sergio Mattarella nu au avut o declaraţie de presă comună, cum se obişnuieşte în cazul vizitelor oficiale. Potrivit oficialilor, este vorba despre o cutumă a preşedinţiei italiene să nu se susţină declaraţii de presă.

De altfel, şi primirea oficială s-a desfăşurat fără intonarea imnurilor naţionale şi a salutului Gărzii de Onoare.

UPDATE: Președintele Klaus Iohannis a declarat, luni, înainte de plecarea în Italia, unde va face o vizită oficială de două zile, că printre temele de discuție cu oficialii italieni se numără aderarea României la spațiul Schengen, colaborarea dintre cele două țări, mai ales în condițiile în care Italia este principalul partener economic al României, dar și discuții de vizează comunitățile de români din Italia.

Astfel, președintele Klaus Iohannis se va întâlni cu mai mulți oficiali italieni, printre care președintele Italiei, președintele Consiliului de Ministrii, președintele Senatului, dar și cu reprezentanții comunițății de români din Italia.

În cadrul discuțiilor, seful statului va vorbi și despre sprijinirea parcursului european al Republicii Moldova, dar și despre situația existentă în Ucraina.

———-

Președintele Klaus Iohannis va pleca, luni, într-o vizită oficială de două zile în Italia, unde se va întâlni cu preşedintele Sergio Mattarella, cu președintele Consiliului de Miniștri, Matteo Renzi, cu președintele Senatului dar şi cu reprezentanţii diasporei şi cu studenţi români din Italia, transmite Mediafax

Şeful statului va susţine, la 9.15, la Aeroportul Internaţional ”Henri Coandă” din Otopeni, o declaraţie de presă, înainte de plecarea în vizita oficială în Republica Italiană.

La ora 13.30 (ora României), la Roma, va avea loc, la Palatul Quirinale, întâmpinarea preşedintelui României de către Președintele Republicii Italiene, Sergio Mattarella.

Iohannis va avea convorbiri cu omologul său italian, urmate de un dejun oferit de Președintele Republicii Italiene în onoarea preşedintelui României.

După convorbirile cu preşedintele Italiei, la ora 16.30 (ora României), la Palatul Giustiniani, şeful statului va avea convorbiri cu Președintele Senatului, Pietro Grasso.

Citește și: Klaus Iohannis a semnat demisia Tatianei Niculescu Bran

Întâlnirea cu reprezentanţii diasporei va avea loc luni seara.

Astfel, preşedintele României se va întâlni, la ora 19.10 (ora României), la Palazzo della Cancelleria, cu reprezentanţi ai comunităţii românești din Republica Italiană. Marţi, președintele României se va întâlni, la ora 11.00 (ora României), la Palatul Chigi, cu președintele Consiliului de Miniștri, Matteo Renzi.

La ora 16.00 (ora României), la Accademia di Romania, Klaus Iohannis se va întâlni cu studenţi români din Republica Italiană.

Vizita preşedintelui Klaus Iohannis la Roma este cu atât mai importantă cu cât, la scrutinul din noiembrie 2014, cei mai mulţi români din diaspora care s-au prezentat la vot au fost în Italia.

Astfel, la cel de-al doilea tur de scrutin ale prezidenţialelor, în Italia s-au prezentat la urne 96.600 de români. Dintre aceştia, 85.579 (88,59%) au votat cu Klaus Iohannis. În plus, în importante oraşe italiene, Torino, Roma, Milano, au fost cozi uriaşe la secţiile de votare, la ambele tururi de scrutin, existând şi incidente din cauza imposibilităţii românilor de a-şi exercita dreptul de vot.

Datele ultimului recensământ arată că în Italia trăiesc peste 341.200 de români.

Citește și: Țintele lui Klaus Iohannis

De la preluarea mandatului, în luna decembrie, preşedintele Klaus Iohannis a mai avut vizite oficiale în Franţa, Germania, Polonia, Republica Moldova şi Ucraina. O următoare vizită externă a preşedintelui României va fi, cel mai probabil în luna mai, în Spania, o altă ţară cu o comunitate importantă de români.

Cele mai citite

Boloș. după discuțiile cu agențiile internaționale, în SUA. VIDEO

Agenţiile ne-au reconfirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă, dar asta nu înseamnă că nu există loc de creştere, pentru că investitorii străini au tendinţa...

Rusia – Ucraina, ziua 766: Doi morți într-un atac cu drone asupra regiunii Belgorod

Un atac ucrainean cu dronă a făcut doi morţi în regiunea rusă de frontieră Belgorod, în vestul ţării, a informat guvernatorul local, în această...

Emma Răducanu, eliminată de Iga Swiatek în semifinalele turneului de la Stuttgart

Jucătoarea poloneză de tenis, Iga Swiatek, ocupanta locului 1 în clasamentul WTA și principala favorită la turneul WTA 500 de la Stuttgart, Germania, s-a...
Ultima oră
Pe aceeași temă