12 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSportLiviu Dragnea, despre episodul pârlitului porcului alături de Kovesi și Coldea: Dacă...

Liviu Dragnea, despre episodul pârlitului porcului alături de Kovesi și Coldea: Dacă e real, porcul e un nesimţit şi un penal

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a negat marţi că a participat, în decembrie 2013, la „pârlitul porcului" împreună cu Coldea şi Kovesi, aşa cum l-a acuzat fostul premier Victor Ponta, susţinând că dacă povestea porcului e reală, "porcul e un penal", potrivit Mediafax.

"În decembrie nu am fost la nicio întâlnire. Dacă e adevărată povestea, porcul e un nesimţit şi penal şi trebuie să se verifice serios situaţia. E o perioada care trebuie să vorbească nişte oameni care au fost şi sunt în funcţii despre lucruri serioase. Se discută despre posibile acţiuni ilegale, nu cred că este vorba despre povestea porcului.

Dumneavoastră aveţi probleme cu porcul, eu cu oaia. Despre acest gen de informaţii nu înseamnă că nu vom vorbi odată, nu acum e momentul, acum vorbesc alţii", a răspuns Liviu Dragnea la acuzaţiile lui Victor Ponta.

Liderul PSD spune că va da detalii despre relaţiile sau discuţiile cu şefi ai instituţiilor în faţa comisiilor de anchetă, dacă va fi chemat. Întrebat cine este "penalul" din poveste, liderul PSD a replicat amuzat: porcul.

Fostul premier Victor Ponta a declarat, în urmă cu câteva zile, că liderul PSD Liviu Dragnea s-a întâlnit cu Laura Codruţa Kovesi şi Florian Coldea la tenis, la cafea şi, de Crăciun, în 2013, la „pârlitul porcului”, el afirmând că acesta a discutat cu cei doi despre dosarul "Referendumul".

Cele mai citite

JT Grup Oil anunță lansarea unei oferte publice de vânzare inițială a 10.000.000 acțiuni ordinare noi emise în urma unei operațiuni de majorare a...

JT Grup Oil S.A., companie ce activează pe piața distribuției de carburanți și dezvoltatorul celui mai nou terminal privat de produse petroliere din România...

Comerţul agroalimentar al Uniunii Europene, excedent de cinci miliarde de euro în ianuarie 2024

Comerţul agroalimentar din UE a înregistrat o evoluţie pozitivă în luna ianuarie 2024, conform celui mai recent raport lunar privind evoluția importurilor și a...

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...
Ultima oră
Pe aceeași temă