14.3 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSportLiviu Dragnea îl amenință pe ministrul Tudorel Toader cu demiterea: Dacă nu...

Liviu Dragnea îl amenință pe ministrul Tudorel Toader cu demiterea: Dacă nu desecretizează arhiva SIPA, încrederea mea în el va fi aproape de zero

Șeful PSD, Liviu Dragnea, a afirmat, luni, că în cazul în care ministrul Justiției, Tudorel Toader, nu va face demersuri pentru desecretizarea arhivei SIPA, încrederea sa în el „va fi aproape de zero”. Totodată, liderul social-democrat a mai precizat că, dacă programul de guvernare nu va fi aplicat, din cauza anumitor membri ai Guvernului, se va discuta despre remaniere.

 Prezent la o emisiune de pe postul Antena 3, luni seara, Liviu Dragnea a vorbit despre arhivele SIPA, ca urmare a acuzațiilor lansate de jurnalistul Dan Andronic, într-un articol publicat în „Evenimentul Zilei'', care a susținut că arhiva ar fi fost copiată, în timp ce era inventariată de o comisie desemnată de Monica Macovei.

„O să fiu foarte scurt și o spun cu tot respectul cuvenit pentru cariera dumnealui și pentru pregătirea dumnealui: dacă și în acest subiect legat de noul scandal, cel mai proaspăt scandal care a apărut acum cu arhivele SIPA, dacă nu face nici măcar gestul de a desecretiza raportul, atunci încrederea mea în dumnealui va fi aproape de zero. Dacă va face lucrul ăsta, atunci înseamnă că este de bună credință și este un om corect, care chiar vrea să participe la acest proiect pe care noi l-am început după 11 decembrie. Știu și eu, cred că în 2007 a fost un raport făcut cred la Ministerul Justiției care se referea la acea spargere sau acea dispariție a unor dosare din această arhivă. Ministrul Justiției actual cred că poate să desecretizeze măcar acel raport într-o primă fază, dar eu am mai spus că poate arhiva asta ar trebui desecretizată, ar trebui identificată și desecretizată. Pe de altă parte, dacă ceea ce se spune este adevărat și văzând toate informațiile care au apărut până la ora asta, s-a petrecut, nu știu dacă se mai petrece, un lucru îngrozitor. Faptul că cineva ar fi putut să folosească acele informații pentru a șantaja, pentru a influența decizii ale justiției, mie mi se pare unul dintre cele mai urâte lucruri care s-au întâmplat în România în ultimii ani. Și poate, într-adevăr dacă așa este, și din păcate se pare că s-ar putea ca așa să fie, acesta poate să fie unul din cele câteva instrumente care au fost folosite de sistem, binom, trinom și așa mai departe", a spus șeful PSD.



 

Totoodată, Liviu Dragnea a precizat că a discutat cu colegii despre această problemă despre care dorește o finalitate.

„Mie mi se pare mult prea important să pot să mă arunc să spun ce trebuie făcut astăzi, în seara asta. Am vorbit deja cu mulți colegi, mâine o să începem să discutăm serios să vedem care sunt căile, căile care să ne ducă la o finalitate. Să începem discuția despre acest subiect și să finalizăm cu niște acțiuni, cu niște fapte și, în final, această problemă să nu mai existe în România. Dacă și acum în România se mai folosesc acele informații pentru a influența deciziile justiției — și poate nu numai ale justiției—, atunci nu o să ne mai vindecăm niciodată. Poate fi dureros, poate fi greu, poate fi foarte greu, dar totuși e o provocare din fața căreia nu trebuie să plecăm. Trebuie cumpănit foarte bine dacă se merge pe desecretizare, dacă se topește, dacă dispare, pentru că cel mai important este, din punctul meu de vedere, ca judecătorii din România să nu mai poată să fie influențați, presați, amenințați, șantajați înainte să ia o decizie. Acesta este cel mai important lucru", a mai spus șeful PSD.

În ceea ce privește remanierea, Liviu Dragnea a susținut că, în cazul în care nu se va pune în aplicare programul de guvernare, din cauza „anumitor membri ai Guvernului”, se va vorbi despre o remaniere.

„În primul rând, să vedem dacă se va pune problema remanierii. Remanierea nu e o operațiune simplă, sau o operațiune care trebuie făcută în joacă. O să avem o analiză, o discuție săptămâna viitoare cu domnul Tăriceanu și cu domnul Grindeanu, în trei deocamdată, o primă discuție, după care, sigur, o să facem o discuție în coaliție și cu colegii noștri, să ajungem la concluzia dacă în actuala formulă programul de guvernare poate fi pus în practică punct cu punct, exact așa cum a fost aprobat în Parlament. Dacă vom ajunge la această concluzie, nu va fi cazul de remaniere. Dacă vom ajunge la o altă concluzie, că din cauza anumitor membri ai Guvernului — mă rog, pot fi mai multe cauze — se poate pune în pericol aplicarea unei părți, sau a unor părți din programul de guvernare, atunci se poate discuta și despre remaniere. Discuția va fi una foarte serioasă și foarte aplicată", a mai declarat liderul social-democraților.


Jurnalistul Dan Andronic a acuzat, luni, într-un articol publicat în „Evenimentul Zilei'', că arhiva SIPA ar fi fost copiată în timp ce era inventariată de o comisie desemnată de Monica Macovei, ministru al Justiției la acea dată. În replică, ministrul Justiției, Tudorel Toader, a declarat, luni, după dezbaterile privind codurile penale, că cine a copiat arhiva SIPA va trebui să răspundă, dacă se dovedeşte că afirmaţiile jurnalistul Dan Andronic sunt reale. Totodată, judecătorul Cristian Danileț neagă aceste informații. Și europarlamentarul Monica Macovei a reacționat, precizând că, în perioada în care a fost ministru al Justiției, „nu a primit, nu a fotocopiat, nu a sustras și nu a distrus niciun dosar SIPA".


 


 

Cele mai citite

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Captive ideologiei, euroelitele nu sesizează declinul capitalismului

Revoluţia franceză a desfiinţat latifundiile feudale, în folosul unităților de producție burgheze. Comuniștii au distrus proprietatea privată pentru a crea omul nou eliberat de...
Ultima oră
Pe aceeași temă