Mihai Busuioc a fost validat de Comisiile reunite de buget-finanțe pentru funcția de președinte al Curții de Conturi

de Mihai Diac

Mihai Busuioc a fost validat de Comisiile reunite de buget-finanțe pentru funcția de președinte al Curții de Conturi

UPDATE 16.20: Comisiile reunite de buget-finanțe ale Camerei Deputaților și Senatului au validat, marți, candidatura lui Mihai Busuioc pentru funcția de președinte al Curții de Conturi. Busuioc a primit 18 voturi "pentru", 10 "împotrivă' și o abținere.

Dan Lucian Vlădescu a fost votat pentru funcția de președinte al Autorității de Audit cu 19 voturi "pentru", 9 "împotrivă" și o abținere. Pentru poziția de vicepreședinte al Curții de Conturi a fost validat Nicu Marcu, iar pe aceeași poziție în cadrul Autorității de Audit, Florin Tunaru. De asemenea, comisiile reunite l-au validat pentru funcția de consilier de conturi pe Aurel Dumitru.

Mihai Busuioc a declarat la audieri că, în opinia sa, în cadrul Curții de Conturi ar trebui înființată o direcție cu rol de îndrumare a autorităților publice.

"Acest rol de îndrumare a existat și înainte, prin anii '90, în activitatea Curții. Odată cu modificarea Legii Curții de Conturi, când activitatea jurisdicțională a trecut la instanțele judecătorești, acest rol a fost pierdut. Este o fugă de responsabilitate a funcționarilor, a auditorilor de la Curtea de Conturi.

Cred că este timpul să ne întoarcem spre această activitate și absolut toate instituțiile din România ar trebui să se deschidă și să existe o direcție de îndrumare, nu de consultanță, pentru că legea interzice consultanța", a explicat Busuioc.

El a fost întrebat și ce opinie are vizavi de îngrijorarea unor președinți de consilii județene și primari cu privire la un anumit mod de lucru al Curții de Conturi referitor la judecarea unei decizii de oportunitate luată de conducătorul unei unități administrativ-teritoriale.

"În privința oportunității, de asemenea, cred că și aici ar trebui ca auditorii externi să nu se pronunțe asupra oportunității unei investiții, acest lucru este atributul ordonatorului de credite sau a consiliului local. De multe ori mă uit cu îngrijorare cum, după câțiva ani de zile, vine cineva, bate la ușă și îți reproșează că ai greșit. Acei oameni nu cunosc realitatea, nu au fost acolo, nu știu ce se întâmplă în viața de zi cu zi ", a spus Busuioc.

Decizia finală în privința numirii noilor reprezentanți ai Curții de Conturi aparține plenului reunit al Camerei Deputaților și Senatului, programat pentru miercuri, la ora 13,00.

 

UPDATE 14,50: Senatorul PSD Eugen Teodorovici, președintele Comisiei de buget-finanțe din Senat, a propus, marți, în cadrul ședinței comisiilor reunite de buget finanțe, ca ANI să fie sesizată cu privire la o stare de incompatibilitate a candidaților pentru conducerea Curții de Conturi, informează Agerpres.

Todorovici și-a motivat propunerea prin faptul că unii dintre candidați sunt ordonatori de credite.

În preambulul propunerii, Teodorovici și-a depus formal candidatura la funcția de președinte al Curții de Conturi, după care în momentul următor a anunțat că-și retrage candidatura, invocând că în urmă cu câțiva ani când a candidat la aceeași funcție a fost respins pe motiv de incompatibilitate.

"Gândiți-vă la următorul lucru, plecând de la o Hotărâre a Curții de Conturi, Hotărârea Curții de Conturi nr. 54 din 27 mai 2010 se referea la revocarea mea din funcție ca auditor al acestei instituții pe motiv, la acea vreme, de incompatibilitate. Cu alte cuvinte, avem ordonatori de credite astăzi care pot, dacă votul de aici și mâine din plenul reunit este în acest sens, să-și închidă practic ceea ce au făcut ca și activitate în anii trecuți chiar și cel curent. Eu vă rog să discutăm și să supunem chiar la vot înainte să audiem fiecare candidat în parte, mi se pare normal ținând cont ce înseamnă Curtea de Conturi în orice țară și mai ales în România să cerem un punct de vedere la cei care se pot pronunța vizavi de vreo stare sau nu de incompatibilitate, adică ANI. Și să ne spună, ca să evităm orice situație neplăcută pe viitor, dacă cei înscriși sau cei rămași pe o listă scurtă sunt sau nu într-o stare de incompatibilitate sau nu, așa cum Curtea de Conturi a spus-o în 2010. Mai mult, ținând cont de faptul că două treimi din cei astăzi consilieri de conturi rămân în funcție. Astăzi, uitându-mă la lista de candidați, cred că sunt foarte multe prezențe aici care se află în situația pe care Curtea o invoca în 2010, și anume aceea de posibilă incompatibilitate. (...) Cei astăzi înscriși sunt ordonatori de credite în structurile publice pe care le reprezintă", a spus Teodorovici.

Președintele Comisiei de buget-finanțe din Camera Deputaților, deputatul PSD Viorel Ștefan, a precizat că la dosarul fiecărui candidat există o declarație pe proprie răspundere că respectă "condițiile prevăzute de Legea Curții de Conturi".

"Dacă, ulterior, ANI constată că această declarație este falsă, consecințele îmbracă chiar aspecte de natură penală. Deci au declarat pe proprie răspundere că îndeplinesc condițiile de a candida. Nu știu dacă noi putem să suspendăm audierile până se pronunță ANI", a spus Ștefan.

La rândul său, deputatul Varujan Vosganian a spus că în mod normal chestiunile de incompatibilitate se stabilesc în urma unor decizii care se cunosc.

"Dacă există vreo suspiciune pe rol, ea nu poate să fie pentru noi argument. Vă dau exemplu situația demnitarilor care primesc certificate ORNISS. Nu se aștepată până ORNISS stabilește compatibilitățile sau incompatibilitățile și accesul demnitarului respectiv la anumite responsabilități. Întâi demnitarul se investește și după aceea ORNISS își urmează cursul și după o anumită perioadă decide în legătură cu respectivul demnitar pentru că, altminteri, s-ar paraliza activitatea instituțiilor dacă de fiecare dată am aștepta până când unele autorități stabilesc regimul incompatibilităților ", a spus Vosganian.

În cele din urmă, parlamentarii din comisiile de buget-finanțe au decis ca audierile să se desfășoare, acestea fiind în curs.


UPDATE 12,00: Economistul Cristian Socol, fost consilier al premierului Victor Ponta, și-a retras candidatura pentru un mandat de vicepreședinte, cu durata de noua ani, la Curtea de Conturi, susțin surse parlamentare citate de HotNews.

În cursă au rămas 13 candidați pentru cele sase mandate de nouă ani - președinte, vicepreședinte și consilieri de conturi.


Comisiile de buget-finanţe din Senat și din Camera Deputaţilor îi audiază, marţi, de la ora 13, pe candidaţii la funcțiile de conducere din Curtea de Conturi.

Pe baza avizelor consultative primite de la comisiile parlamentare, noua conducere a Curții ar urma să fie votată miercuri de plenul Parlamentului.

Mandatul președintelui Curții de Conturi este de nouă ani.

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat luni, că pentru funcția de preşedinte al Curţii de Conturi nu va fi propus un om politic.

”Validarea sau votul asupra candidaturilor pentru Curtea de Conturi - i-am spus domnului preşedinte Tăriceanu decizia noastră şi o susţine şi dumnealui. Noi nu vom vota niciun membru de partid. Am spus de la început că nu vrem să politizăm Curtea de Conturi şi din acest motiv niciu eu şi nici dumnealui nu am fost de acord să începem negocieri pe amrginea locurilor vacante la Curtea de Conturi”, a declarat președintele Camerei Deputaților.

Întrebat dacă secretarul general al Guvernului, Mihai Busuioc, este un posibil succesor al lui Nicolae Văcăroiu la preşedinţia Curţii de Conturi, Dragnea nu a exclus această variantă.

”O să vedem ce iese din audieri şi vă spun foarte sincer, e valabil pentru oricine şi-a depus candidatura. Este vorba despre înfiinţarea comsiei speciale despre care am vorbit pentru dimensiunea parlamentară a preşedinţiei Consiliului Europene şi, de asemenea, codul de conduită al parlamentarului”, a precizat Dragnea.

Alături de Mihai Busuioc, pentru funcția de președinte al Curții mai candidează Dumitru Nancu. Pentru funcția de vicepreședinte candidează Nicu Marcu și Cristian Socol.

Comentarii

Doresc sa vad site-ul intreg
© 2006 - 2017 - Toate drepturile rezervate