Ministrul de Interne, Carmen Dan: Proiectul MAI privind acceptarea sponsorizărilor şi a donaţiilor va fi pus în dezbatere publică

de Iulia Iancu

Ministrul de Interne, Carmen Dan: Proiectul MAI privind acceptarea sponsorizărilor şi a donaţiilor va fi pus în dezbatere publică

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a pus în dezbatere publică un proiect de ordin privind acceptarea donaţiilor, darurilor, comodatelor şi sponsorizărilor, după ce ministerul nu a mai primit sponsorizări în ultimii doi ani din cauza lipsei reglementărilor în domeniu, transmite instituţia, potrivit Mediafax.

"Apare ca necesară instituirea unor reglementări subsecvente, de executare a legii, care să prevadă condiţiile concrete pentru acceptarea sau respingerea ofertelor de donaţie, dar manual, comodat sau sponsorizare, reguli privind integritatea şi transparenţa, precum şi procedurile aplicabile de către structurile MAI. O astfel de reglementare ar trebui să asigure o aplicare unitară la nivelul MAI a prevederilor legale în materia donaţiilor, darului manual, comodatului şi sponsorizărilor, într-o manieră clară, precisă şi accesibilă oricărei persoane interesate", se arată în referatul de aprobare al proiectului.

În urmă cu aproximativ doi ani, a fost abrogat un ordin privind acceptarea sponsorizărilor, pentru că nu mai era în concordanţă cu prevederile legale, iar, de atunci, MAI nu a mai primit sponsorizări, anunţă instituţia.

"Unitatea beneficiară întocmeşte un raport privind oferta (...). De regulă, raportul se întocmeşte de structura cu atribuţii logistice sau, după caz, de structura de resortul căreia sunt bunurile oferite, potrivit organizării existente la nivelul unităţii beneficiare", la baza raportului existând mai multe aprobări şi documente, printre care şi avizul DGPI. Dacă acesta este negativ, oferta va fi automat respinsă, "fără parcurgerea altor proceduri de promovare a raportului", mai prevede proiectul.

Comentarii

Doresc sa vad site-ul intreg
© 2006 - 2017 - Toate drepturile rezervate