11.7 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSportMinistrul Dezvoltării Regionale, Sevil Shhaideh: Modificarea legii statutului funcționarilor publici are la...

Ministrul Dezvoltării Regionale, Sevil Shhaideh: Modificarea legii statutului funcționarilor publici are la bază o strategie a guvernului anterior

Viceprim-ministrul și ministrul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, Sevil Shhaideh, a declarat, joi, la Galați, într-o conferință de presă, că noua lege de modificare a statutului funcționarilor publici are la bază o strategie privind funcția publică, adoptată de guvernul anterior, notează Agerpres.

“Legea nouă este în baza unei strategii a funcției publice, adoptată de guvernul anterior, ca o condiționalitate ex-ante impusă de Comisia Europeană în vederea accesării Fondului Social European — FSE pentru programul operațional creșterea capacității administrative. După cum bine știți, statutul funcționarului public a fost condiția aqi-ului comunitar în 2007. Din 2007 și până în 2017, sunt totuși zece ani, și, din aceste considerente, în conformitate cu această strategie s-au impus elemente de flexibilizare, de modificare a acestui statut”, a spus Shaidehh.

Shhaideh a adăugat că noul proiect de lege se referă punctual la spețe din practică și dă posibilitatea ca un funcționar care este suspicionat de a o anumită acțiune ilegală să fie mutat într-un alt departament care nu are legatură cu activitatea pentru care e anchetat.

“Punctual, se referă la spețe din practică. După cum bine știți, astăzi, în momentul în care un funcționar public este într-o măsură judiciară, el este automat suspendat din serviciu. În măsura în care aceste acțiuni judiciare au condus într-un final la închiderea urmăririi penale, deci la exonerarea funcționarului de orice vină, am asistat totuși la o perioadă lungă de timp; de obicei aceste acțiuni nu se finalizează în două săptămâni sau într-o lună, pot fi un an-doi ani, în care funcționarul public a fost suspendat, nu a primit salariu (…). Suspendarea presupune să nu mai aibă salariu și altă activitate, în momentul în care există această decizie definitivă. Dacă analizați aceste măsuri — pentru că mai sunt câteva articole care detaliază partea de acțiune în situații de acest tip — avem inclusiv posibilitatea, dacă funcționarul este suspicionat de o anumită acțiune ilegală, într-un anumit departament, deci până la soluționare, el să fie mutat într-un alt departament, în instituție, dar care nu are legătură cu activitatea pentru care dânsul este anchetat”, a declarat vicepremierul.

Sevil Shhaideh s-a aflat joi, la Galați, unde a participat alături de ministrul Finanțelor Publice, Viorel Ștefan, la o întâlnire cu reprezentanți ai autorităților publice locale interesate de accesarea de proiecte cu finanțare nerambursabilă în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală și în cadrul programelor de finanțare ale Uniunii Europene.

Cele mai citite

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă