21.5 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSportPonta: Cu președintele a fost o neînțelegere pe tema Codului Silvic. Anterior,...

Ponta: Cu președintele a fost o neînțelegere pe tema Codului Silvic. Anterior, premierul vorbise de trafic de influență

Premierul Victor Ponta a declarat că între el și președintele Klaus Iohannis a fost "o neînțelegere" pe tema Codului Silvic și că i-a "dezamăgit" pe cei care credeau că va izbucni un scandal cu șeful statului de la acest subiect.

"A fost o neînțelegere. (…) I-am dezamăgit (pe cei care sperau că va începe un scandal cu președintele-n.r)", a afirmat Ponta, la România TV.

Șeful Guvernului a adăugat că el nu a primit niciun raport al SRI pe această temă dar că a avut o discuție lămuritoare cu președintele Iohannis.

"Eu nu cunosc niciun raport SRI, mie nu mi-a fost transmis. (…) Am discutat cu domnul Iohannis și ne-am lămurit foarte clar care sunt acuzațiile mele la adresa parlamentarilor PNL. Lucrurile rămân așa, iar dreptul meu politic, ca prim ministru și lider al PSD, de a mă război cu parlamentarii de la PNL, e un lucru pe care nu mi l-a contestat nimeni, Doamne ferește!", a explicat prim ministrul.

Președintele Klaus Iohannis a declarat joi că a primit un răspuns de la SRI arătând că nu există niciun indiciu că în cazul Codului silvic s-ar fi făcut trafic de influență și că nu-l va acționa în instanță pe premierul Victor Ponta.

"Am primit un răspuns. Răspunsul este foarte simplu: nu există nicio dovadă, nici măcar un indiciu că s-ar fi făcut trafic de influență în chestiunea Codului silvic", a declarat Iohannis, la Aeroportul "Henri Coandă", înainte de plecarea la Riga, întrebat dacă a primit de la SRI un răspuns referitor la afirmațiile premierului Victor Ponta.

El a subliniat că nu-l va acționa în instanță pe premierul Ponta. "Cred că cei care au trebuit să tragă învățăminte le-au tras. Este speranța mea. Nu voi acționa în instanță pe cel care a făcut afirmațiile false, fiindcă între timp, într-un fel, și-a cerut scuze".

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Opt persoane au murit în accidentul de elicopter din Iran. Alături de președinte se aflau ministrul de externe și doi lideri regionali

Opt persoane se aflau în elicopterul care s-a prăbușit în Iran, toate cele opt persoane fiind declarate decedate. Principalul oficial care a murit este președintele...

Un iranian cu mandat de arestare în Emiratele Arabe Unite este protejat de …DIICOT

La ora actuală, serviciile de informații de la noi sunt în alertă pentru că un cetățean iranian care a escrocat băncile din Emiratele...

ANAF va avea un compartiment de Evidență Operativă

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) și-a înființat un compartiment de Evidență Operativă, anunță un articol publicat pe site-ul termene.ro. Noul departament al ANAF va...
Ultima oră
Pe aceeași temă