14.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSportPremierul Sorin Grindeanu: Trecerea la moneda euro se va produce numai după...

Premierul Sorin Grindeanu: Trecerea la moneda euro se va produce numai după ce veniturile românilor vor fi aproape de cele din alte state UE

Prim-ministrul României, Sorin Grindeanu, a declarat, luni, că trecerea la moneda euro va fi posibilă numai după ce veniturile obținute de români vor fi aproape de cele ale cetățenilor din alte state membre ale Uniunii Europene, potrivit Agerpres.

"Să ne asigurăm că această convergență monetară se face în paralel și cu convergența veniturilor. Trecerea la euro se poate face numai după ce, credem noi, și veniturile românilor vor fi aproape de cele din alte state membre ale Uniunii Europene", a afirmat Grindeanu, la reuniunea Comitetului interministerial pentru trecerea la moneda euro, organizată la Palatul Victoria.

Prim-ministrul a amintit că Europa traversează o perioadă cu numeroase dezbateri privind viitorul construcției europene, acestea trebuind văzute, în opinia sa, drept o oportunitate și nu un obstacol.

"S-a ajuns la o discuție despre o Europă cu mai multe ritmuri, dar aceste ritmuri nu trebuie să ne diferențieze, ci tocmai să arate că noi, cu toții, mergem în aceeași direcție. Iar eu cred că întâlnirea de azi are și acest scop. Trebuie să demonstrăm că România e hotărâtă să susțină în continuare politicile de coeziune în interiorul Uniunii și să arătăm că toți avem același scop — o Uniune mai puternică, în care statele membre au aceeași țintă", a susținut Sorin Grindeanu. 

Premierul a punctat că sarcina autorităților române este de a face trecerea la moneda euro "cât mai lină pentru cetățeni".

"Trebuie să învățăm din practica țărilor care au trecut deja la euro pornind dintr-o poziție similară cu a țării noastre. Noi vorbim de o schimbare majoră care, în mod natural, întâmpină o rezistență, o reticență la schimbare, dar tocmai de aceea suntem azi și vom fi și în viitor aici, pentru a se pregăti acest proces cât mai riguros", a mai spus Grindeanu.

La rândul său, guvernatorul BNR Mugur Isărescu a subliniat că abordarea procesului de adoptare a monedei euro trebuie să fie caracterizată de “prudență, responsabilitate și profunzime. Trebuie să ne concentrăm pe reducerea decalajelor de dezvoltare între regiunile României, referindu-ne aici la infrastructură, venituri, PIB pe cap de locuitor. Doar astfel, trecerea la moneda euro va fi sustenabilă”. 

Ministrul Finanțelor Publice, Viorel Ștefan, a precizat că România îndeplinește toate criteriile de convergență nominală, potrivit Tratatului de la Maastricht, mai puțin participarea în Mecanismul European al Ratelor de Schimb (ERM II). “Cea mai importantă este, însă, convergența reală exprimată prin puterea de cumpărare și reducerea decalajelor regionale”, a spus ministrul Finanțelor.

În urma reuniunii, s-a stabilit continuarea analizei privind măsurile necesare pentru asigurarea trecerii la moneda euro, ținând cont de pregătirea economică, financiară, dar și de impactul și gradul de acceptare socio-culturală la nivelul populației. Guvernul și BNR vor colabora pentru continuarea acestei analize, pe baza căreia se va face un calendar de implementare a măsurilor necesare pentru pregătirea adoptării monedei unice.

 

Cele mai citite

Un fost jucător al Realului ar putea deveni antrenorul celor de la Bayern Munchen

Potrivit unui raport vineri al DPA, există mari șanse ca Zinedine Zidane să semneze cu Bayern Munchen pentru a prelua conducerea echipei începând din...

Sorin Grindeanu, la Abu Dhabi: „România îşi doreşte expertiză şi finanţare din partea Emiratelor Arabe Unite”

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a discutat, joi, la Abu Dhabi, despre extinderea parteneriatului dintre România şi Emiratele Arabe Unite, ţara noastră dorind...

Anunț de ultimă oră al Federaţiei Germane de Fotbal! Ce se întâmplă cu selecționerul Julian Nagelsmann

Federaţia Germană de Fotbal (DFB) a anunțat că i-a prelungit contractul selecționerului Julian Nagelsmann până în anul 2026. „Este o decizie care vine din suflet....
Ultima oră
Pe aceeași temă