Președintele Klaus Iohannis îl primește, săptămâna viitoare, pe prințul Charles, la Palatul Cotroceni

de Roxana Petre

Președintele Klaus Iohannis îl primește, săptămâna viitoare, pe prințul Charles, la Palatul Cotroceni

Prințul Charles va efectua, în 29 martie, o vizită oficială în România. În acest context, se va întâlni cu președintele Klaus Iohannis, a anunțat luni purtătorul de cuvânt al șefului statului, Mădălina Dobrovolschi.

Potrivit sursei citate, șeful statului va oferi o recepție în onoarea prințului Charles.

Șeful statului l-a mai primit pe prințul Charles, la Palatul Cotroceni, în 31 mai 2015 și în 29 mai 2016.

În 7 martie, Ambasada Marii Britanii în România a anunțat că prințul Charles, moștenitorul Coroanei Regale Britanice, se va afla într-o vizită oficială în România, în perioada 29 — 31 martie. Aceasta este a doua vizită oficială în România, din 1998 și până în prezent, a prințului Charles. Turul regional va continua cu vizite în Italia și Austria.

Comentarii

Doresc sa vad site-ul intreg
© 2006 - 2017 - Toate drepturile rezervate