18 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăSportȘeful Inspecției Judiciare, judecătorul Netejoru, a contestat în instanță decizia DNA privind...

Șeful Inspecției Judiciare, judecătorul Netejoru, a contestat în instanță decizia DNA privind apartenența lui la masonerie

Șeful Inspecției Judiciare, Lucian Netejoru, a contestat în instanță soluția Direcției Naționale Anticorupție de clasare a dosarului în care s-au efectuat cercetări cu privire la nespecificarea, în declarația de interese a lui Netejoru, că el ar fi făcut parte din masonerie, informează, luni, Agerpres.

"Sunt împuternicit de inspectorul șef să vă comunic faptul că a formulat plângere la instanță împotriva soluției Direcției Naționale Anticorupție. În opinia inspectorului șef, orice apreciere venită din partea unui magistrat cu privire la o cauză aflată pe rol contravine normelor deontologice", a declarat luni, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IJ, Alin Alexandru.

Surse judiciare au precizat că Lucian Netejoru a contestat decizia DNA în instanță pe motiv că faptele lui nu există, și nu că acestea au fost prescrise.

Luni, într-un interviu la Europa FM, procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a declarat că procurorii au constatat că inspectorul șef al IJ a făcut parte din masonerie și nu a declarat acest lucru, însă cauza a fost clasată pe motiv de prescriere a faptelor.

"Nu a fost niciodată începută urmărirea penală in personam, s-au făcut verificări doar cu privire la faptă. În urma verificărilor, noi am constatat că într-adevăr inspectorul șef a făcut parte din masonerie, într-una dintre declarații nu a declarat acest lucru, deși era obligat, am dispus clasarea pe motiv că faptele s-au prescris și am sesizat Consiliul Superior al Magistraturii cu privire la această situație", a precizat Kovesi.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Ciolacu vrea să-i aducă acasă pe românii din Qatar

„ Sunt ferm convins că în Qatar câştigaţi mult mai bine financiar decât aţi fi câştigat în România în acest moment. Eu sper din...

Jens Stoltenberg: România are un rol esențial în apărarea flancului estic al NATO

România este esențială pentru apărarea flancului estic al NATO, a spus Jens Stoltenberg, șeful NATO, după discuția avută marți cu președintele Klaus Iohannis, potrivit...

Introducere în lumea lansetelor feeder

Pescuitul la feeder a devenit una dintre cele mai apreciate tehnici de pescuit în rândul pescarilor profesioniști și amatori din România. Atracția pentru această...
Ultima oră
Pe aceeași temă