7.9 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăSportSenatul a aprobat modificarea Legii Agerpres referitoare la demiterea directorului general

Senatul a aprobat modificarea Legii Agerpres referitoare la demiterea directorului general

Senatul a adoptat, în ședința plenului de luni, inițiativa legislativă pentru completarea Legii 19/2003 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Presă Agerpres, informează Agerpres.

Această modificare stabilește demiterea directorului general în cazul respingerii de către Parlament a raportului anual de activitate al instituției.

În favoarea proiectului au votat 64 de senatori, 16 au fost împotrivă și 27 s-au abținut.

Proiectul va fi dezbătut și votat de Camera Deputaților, în calitate de for decizional.

Proiectul de lege a fost inițiat de senatorii PSD Lucian Romașcanu, ministrul Culturii, Valer-Daniel Breaz, Gabriela Crețu, Ovidiu-Cristian-Dan Marciu și Liviu-Lucian Mazilu.

Actualul director general al Agerpres, Alexandru Giboi, s-a pronunțat împotriva acestui proiect legislativ, suținânând că se încearcă exercitarea unui control politic asupra Agenției.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Motivul incredibil pentru care Israelul a blocat ajutoare cruciale pentru Gaza

Israelul a blocat ajutoare cruciale din motive de securitate insuficiente, a declarat șeful unei organizații de caritate care încearcă să trimită echipamente în Gaza,...

Iranul continuă ameninţările: Suntem gata să ne lovim inamicii cu avioane supersonice rusești

Prim-ministrul Benjamin Netanyahu la începutul şedinţei cabinetului: „ Vin acum de la întâlnirile cu miniştrii de externe din Marea Britanie şi Germania. Aseară am vorbit...

Belgia și Cehia vor ca UE să dea noi sancțiuni împotriva influenței Rusiei în viitoarele alegeri europene

Belgia şi Cehia cer ca Uniunea Europeană să adopte noi sancţiuni pentru a contracara influenţa Rusiei în viitoarele alegeri europene, după ce mai multe...
Ultima oră
Pe aceeași temă