15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSportSenatul discută despre achiziția de sisteme de apărare Patriot

Senatul discută despre achiziția de sisteme de apărare Patriot

Comisia pentru Apărare din Senat se reuneşte luni pentru a discuta achiziţia rachetelor Patriot, anunţul fiind făcut după ce liderul PSD, Liviu Dragnea, a afirmat că proiectul de lege va intra pe ordinea de zi a şedinţei de plen, opoziţia criticând absenţa PSD-ALDE de la lucrările Comisiei. 

”Comisia pentru Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională se reuneşte luni, 20 noiembrie, la ora 11,30, în şedinţă extraordinară, pentru dezbaterea Proiectului de lege pentru realizarea «Capabilităţii de apărare aeriană cu baza la sol», aferentă programului de înzestrare esenţial «Sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM)»”, se arată într-un anunţ al Senatului.

USR şi PNL au susţinut, marţi, că PSD şi ALDE încearcă să blocheze în Parlament achiziţia rachetelor Patriot, după ce membrii partidelor de la putere au lipsit de la şedinţa Comisiei de apărare din Senat, pe a cărei ordine de zi se afla proiectul de lege privind achiziţia rachetelor.

În lipsa senatorilor PSD-ALDE, şedinţa nu a avut cvorum, iar legea nu a putut fi dezbătută.

Comisia de apărare a Senatului trebuia să dea un raport, marţi, asupra proiectului de lege pentru realizarea „Capabilităţii de apărare aeriană cu baza la sol” aferentă programului de înzestrare esenţial „Sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM)”.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat, joi seara, că membrii PSD şi ALDE ai Comisiei senatoriale de apărare care au lipsit de la şedinţa în care urma să se discute legea de achiziţie a rachetelor Patriot pentru că au participat la un alt eveniment.

„În seara asta am dezlegat marea enigmă. Cea mai mare parte a senatorilor din Comisia de Apărare, chiar în acea perioadă, au fost la o activitate, la invitaţia unui şef de instituţie importantă. Luni va fi comisia în Senat, luni după-amiază în plen se va vota, marţi se ajunge la Cameră. Nu o să fie probleme”, a declarat liderul PSD Liviu Dragnea.

Vicepreşedintele Comisiei de Apărare din Camera Deputaţilor Ovidiu Raeţchi (PNL) a adresat un mesaj senatorilor cerându-le să nu blocheze sau să tergiverseze avizarea proiectului de cumpărare a sistemelor de rachete Patriot pentru a apăra “interesele” lui Liviu Dragnea, potrivit unui comunicat de presă remis Mediafax.

„Mâine, la Senat, trebuie avizat sistemul Patriot”, a afirmat vicepreşedintele (PNL) Comisiei de Apărare din Camera Deputaţilor, în mesajul adresat senatorilor din Comisia de Apărare.

„Doresc să vă transmit, stimaţi colegi, că niciun interes personal al domnului Liviu Dragnea nu poate fi mai presus de siguranţa naţională a României şi de credibilitatea ei pe plan internaţional. Orice sugestie, oricât de discretă, privind blocarea sau întârzierea programului de modernizare a Armatei Române, trebuie respinsă ferm şi denunţată public”,adaugă Raeţchi, potrivit sursei citate.

Raeţchi a afirmat că absenţa senatorilor din Comisia de apărare, care venea la numai câteva ore după apariţia "unui dosar extrem de grav" pe numele lui Liviu Dragnea „a ridicat semne legitime de întrebare, vorbindu-se deschis în media despre şantaj”.

Vicepreşedintele Comisie de Apărare din Camera Deputaţilor le-a cerut senatorilor ca „deasupra oricăror indicaţii politice neoficiale”, să adopte unul dintre proiectele de modernizare ale Armatei Române.

Membrii guvernului Tudose au aprobat, în şedinţa din 8 noiembrie, proiectul de lege prin care Armata va achiziţiona şapte sisteme de rachete sol-aer Patriot cu echipamentele necesare, valoarea contractului fiind de 3,9 miliarde de dolari, fără TVA. Primul sistem va fi cumpărat până la sfârşitul acestui an, fiind deja primită scrisoarea de acceptare de la partea americană, valoarea acestui fiind de 764.780.000 dolari fără TVA.

Cele mai citite

Maestrul Victor Rebengiuc și actrița Mariana Mihuț au primit titlul de „ Cetățean de Onoare” al Ploieștiului

Actorii Mariana Mihuţ şi Victor Rebengiuc au primit, miercuri, titlul de cetăţean de onoare al municipiului Ploieşti, în cadrul unei şedinţe extraordinare a Consiliului...

UE cere ca Facebook și Tik Tok să combată falsurile create cu inteligența artificială

UE, prin Comisia Europeană, a cerut marilor site-uri de socializare, precum TikTok și Facebook, să eticheteze clar publicitatea politică și să reducă "viralitatea conținutului"...

Administratora unui bloc din Sectorul 2, înjunghiată mortal de un vecin

O femeie de 56 de ani, administratora unui bloc din Sectorul 2 al Capitalei, a fost înjunghiată mortal de un vecin, joi seară. Individul...
Ultima oră
Pe aceeași temă