Sorin Grindeanu către primari: Accesaţi fonduri europene

de Florin Budescu

Sorin Grindeanu către primari: Accesaţi fonduri europene

Sorin Grindeanu, premierul României, i-a încurajat, sâmbătă, pe primarii din judeţul Timiş să depună proiecte pe fonduri europene, iar “dacă se epuizează această variantă”, să meargă spre Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), informează Mediafax.

 
Sorin Grindeanu şi vicepremierul Sevil Shhaideh s-au întâlnit, sâmbătă, la sediul Consiliului Judeţea Timiş cu mai mulţi primari din judeţ, pentru a discuta despre faza a doua a Programului Naţional de Dezvoltare Locală. În cadrul unei conferinţe de presă, premierul României a declarat că i-a încurajat pe primari să acceseze fonduri europene, dar dacă nu pot, să meargă pe PNDL II.
 
“Pe ceea ce înseamnă PNDL 1, au avut alocate peste 800 milioane de lei. Până în acest moment, au fost decontate jumătate din sume, adică au fost realizate lucrările pe jumătate. Pentru PNDL, faza a doua, s-au depus multe proiecte de către autorităţile locale din Timiş. (...) Vreau să subliniez încă o dată că pentru a deveni eligibile aceste proiecte, trebuie să fie adresate, făcute într-un mod în care pe alte programe finanţate pe fonduri europene nu pot obţine banii, să nu aibă finanţare de pe fonduri europene, să nu existe suprapuneri. De aceea i-am şi îndemnat să depună pe fonduri europene şi apoi, dacă se epuizează această variantă, să meargă spre PNDL 2”, a afirmat Sorin Grindeanu.
 
Premierul României a mai declarat că, săptămâna trecută, a fost deblocat proiectul autostrăzii Timişoara – Pancevo, iar pe următorul exerciţiu bugetar se va intra la execuţie pentru acest tronson.

Comentarii

Doresc sa vad site-ul intreg
© 2006 - 2017 - Toate drepturile rezervate