15.3 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăPoliticăLovitură de teatru pentru PSD! Solicitarea Opoziției, în scandalul TAROM

Lovitură de teatru pentru PSD! Solicitarea Opoziției, în scandalul TAROM

PMP, împreună cu PNL şi USR, solicită înfiinţarea unei comisii parlamentare de anchetă privind disputa dintre ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, şi fostul preşedinte al Consiliului de Administraţie TAROM Mădălina Mezei, a anunţat, marţi, deputatul PMP Petru Movilă, care a precizat că a depus cererea la Biroul permanent.

“La iniţiativa Partidului Mişcarea Populară a fost depusă la Biroul permanent o solicitare de înfiinţare a unei comisii de anchetă legată de evenimentele de la TAROM. Solicitarea este susţinută prin semnături şi de colegi parlamentari de la PNL şi USR. Am solicitat acest lucru pentru a clarifica ceea ce s-a întâmplat în compania TAROM sau în jurul companiei TAROM pe disputa dintre ministrul Răzvan Cuc şi doamna preşedinte al Consiliului de Administraţie Mădălina Mezei”, a precizat Movilă, la Parlament.

El a spus că este “foarte gravă” implicarea companiei TAROM în această dispută.

“Ni se pare foarte grav, în cazul în care se confirmă, ca un politician, un ministru să aibă interferenţă într-o companie de stat, care are o conducere numită legal, pentru ca această companie să nu funcţioneze normal, ca avioanele companiei TAROM să nu-şi facă parcursul de zbor normal, cu scopul de a împiedica parlamentari să ajungă la muncă, să vină să îşi exercite dreptul de vot la moţiunea de cenzură. Un alt lucru foarte grav este acela că, dacă nu se confirmă, (…) este foarte grav că doamna Mezei implică în dispută şi în jocuri politice compania TAROM”, a adăugat Movilă.

Potrivit deputatului PMP, această comisie de anchetă ar avea ca obiectiv să clarifice dacă Răzvan Cuc şi Mădălina Mezei “au făcut jocuri politice în scopul împiedicării unor parlamentari să ajungă la moţiunea de cenzură” şi să vadă cum este afectată compania TAROM.

“Această dispută politică, implicarea companiei TAROM nu aduce decât prejudicii de încredere, de imagine şi, sigur, costuri economice în activitatea în funcţionarea companiei”, a spus Movilă.

Cele mai citite

Presa din Israel, despre presupusul atac asupra Iranului

Presupusul atac asupra Iranului ar trebui interpretat ca un avertisment adresat Teheranului cu privire la capacităţile ofensive ale Israelului şi ca un semn că Israelul...

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Sorin Grindeanu, la Abu Dhabi: „România îşi doreşte expertiză şi finanţare din partea Emiratelor Arabe Unite”

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a discutat, joi, la Abu Dhabi, despre extinderea parteneriatului dintre România şi Emiratele Arabe Unite, ţara noastră dorind...
Ultima oră
Pe aceeași temă