Obiectivul reuniunii a fost dezbaterea perspectivelor securității europene, dar și aprofundarea rolului OSCE în abordarea provocărilor actuale.
Șeful MAE a subliniat necesitatea implementării depline a principiilor și angajamentelor asumate de statele participante OSCE pe toate cele trei dimensiuni ale activităţii organizației: politico-militară, economică și de mediu precum și cea umană.
De asemenea, el a evidențiat importanţa cooperării OSCE – UE, precum şi contribuția specifică a României în contextul deținerii, în primul semestru al anului 2019, a Președinţiei Consiliului Uniunii Europene.
Potrivit MAE, Meleșcanu a transmis o serie de mesaje-cheie pe domenii de interes prioritar pentru țara noastră, cu accent pe reconfirmarea sprijinului pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei și impulsionarea acțiunii OSCE în soluționarea conflictelor prelungite din regiunea Mării Negre.
Totodată, acesta a arătat că soluționarea conflictului din Republica Moldova rămâne o prioritate majoră pentru România.