16.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăPoliticăMembrii USR au intrat în febra Sărbătorilor. Aceștia au oferit cadouri colegilor...

Membrii USR au intrat în febra Sărbătorilor. Aceștia au oferit cadouri colegilor din PSD

Senatorii USR au oferit joi un cadou de Crăciun colegilor lor – câte un exemplar din volumul “Ferma animalelor” de George Orwell.

“Aş vrea să fac un anunţ. Noi, cei de la USR, ne-am gândit că, apropiindu-se Crăciunul, ar fi bine să facem un cadou colegilor noştri. (…) Prin urmare, am cumpărat pentru dumneavoastră un exemplar din ‘Ferma Animalelor’ a lui Orwell, de care fiecare dintre dumneavoastră cred că aţi auzit. Am vrut doar să anunţ şi să-i rog pe colegii mei să împartă aceste cărţi”, a afirmat senatorul USR Nicu Fălcoi, înainte să îşi susţină unul dintre amendamente la proiectul pentru modificarea Legii nr. 317/2004 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

Florina Presadă şi Mihai Goţiu au lăsat pe pupitrele senatorilor câte o carte. Unii au păstrat-o şi au răsfoit-o, alţii au refuzat-o.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a înapoiat cadoul, aşezând volumul primit pe una dintre băncile senatorilor USR.

Senatorii USR au mai adus în plen un drapel al UE şi au pus pe băncile care le revin pancartele galbene de forma unor palme pe care scrie “Toţi pentru Justiţie”, informează AGERPRES.

Cele mai citite

Lukașenko acuză Occidentul și opoziția de un atac cu drone pornit din Lituania

Serviciul de securitate din Belarus a susținut joi că a dejucat un atac asupra capitalei Minsk cu ajutorul unor drone lansate din Lituania, a...

Care sunt cele mai populare trenduri în amenajarea băilor din hoteluri?

Hotelurile sunt esențiale în turism deoarece sunt locuri în care clienții doresc să se simtă ca acasă în timpul șederii lor. De aceea, este...

Gafa lui Târnovanu amână fiesta FCSB-ului! Meciul cu Farul se joacă cu titlul pe masă

FCSB a remizat în deplasare cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, scor 2-2, în etapa a șasea din play-off, și trebuie să mai aștepte pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă