9.8 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăPoliticăMinoritățile naționale, vot în favoarea moțiunii de cenzură

Minoritățile naționale, vot în favoarea moțiunii de cenzură

“Aşa cum ştiţi, grupul nostru este format din organizaţii diferite. Fiecare dintre noi reprezintă o altă organizaţie. Există încă în opinia publică ideea fixă că e ca un grup de partid. Nu e deloc. Eu, de exemplu, degeaba îi spun lui Dragoş ( Gabriel Zisopol, n.r.) ce să voteze, pentru că el tot cum vrea el va vota. Eu nu am să îl pun niciodată pe Dragoş pe lista de la Uniunea Elenă. Nici nu am să îl votez niciodată pe Dragoş, că mă votez pe mine. Şi atunci, între noi nu există aceleaşi reguli care există în interiorul unui partid. Din punctul acesta de vedere, previziunea mea – nu am discutat chestiunea acesta încă în şedinţa de grup – dar probabil că va fi grupul împărţit cam în două jumătăţi egale. Cam aşa cred eu acum. Aşa, la, să spunem, ‘an educated guess’ (estimare informată, n.r.)”, a declarat Pambuccian în cadrul unei declaraţii de presă susţine la Palatul Cotroceni, potrivit Agerpres.

Cele mai citite

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...
Ultima oră
Pe aceeași temă