18 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăPoliticăNews alert! Replica USR în scandalul excluderii Olimpiei Ardelean

News alert! Replica USR în scandalul excluderii Olimpiei Ardelean

“În şedinţa de miercuri seara a Biroului Naţional pe lângă alte puncte legate de organizarea partidului s-au discutat şi sesizările unor membri la adresa Olimpiei Ardelean, care a fost reclamată de 15 colegi pentru jigniri şi pentru o poziţie publică ce a afectat imaginea USR în ultima campanie. Biroul Naţional a decis cu majoritate de voturi excluderea ei pentru încălcarea articolului 13 din Statutul USR care prevede că membrii au obligaţia să nu întreprindă acţiuni în contradicţie cu obiectivele politice ale USR şi să nu prejudicieze, prin luări de poziţie publice, interesele legitime ale USR şi ale membrilor săi”, a precizat sursa citată, potrivit Agerpres.

Conform USR, Olimpia Ardelean nu a fost exclusă din partid pentru că a semnalat probleme cu semnăturile la iniţiativa “Fără Penali”.

“În 2018, Olimpia Ardelean şi alţi colegi din ţară au verificat listele cu semnături de susţinere ale iniţiativei ‘Fără Penali’ şi acolo unde au semnalat probleme au fost eliminate imediat din dosare listele respective. A fost prima campanie de acest fel pentru USR şi membrii noştri au fost extrem de riguroşi în respectarea regulilor. Olimpia Ardelean nu a fost exclusă pentru că a semnalat probleme cu semnăturile la iniţiativa ‘Fără Penali’, ci pentru motivele mai sus menţionate. USR are mecanisme interne funcţionale, orice membru poate contesta decizia la Comisia de Arbitraj”, se mai arată în postare.

Un număr de 117 membri ai Uniunii Salvaţi România au semnat un apel prin care cer să fie inclusă pe ordinea de zi a următoarei şedinţe de Birou Naţional o decizie de anulare a sancţiunii “disproporţionate” aplicate Olimpiei Ardelean, exclusă din partid.

“Pe ordinea de zi (a şedinţei Biroului Naţional de miercuri, n.r.), stabilită de preşedintele Dan Barna, se aflau sesizări la adresa a şase membri USR, toţi cu poziţii critice faţă de diferite decizii ale conducerii partidului. Audierile s-au oprit la cel de-al doilea membru cercetat, în jurul orei 12, când o parte dintre membri Biroului Naţional părăsiseră sala. Colega noastră Olimpia Ardelean, membru al Biroului Judeţean Ilfov, a fost exclusă pe baza unei postări de pe contul ei personal de Facebook, în care sesiza nereguli din cadrul organizaţiei judeţene”, se arată în apel.

Cele mai citite

Astăzi începe vacanța de Paște. Când se întorc la școală elevii

Elevii vor intra de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor, şi se vor întoarce în şcoli miercuri, 8 mai, potrivit calendarului aprobat de Ministerul...

EXCLUSIV. Directorii de școli, schimbați înainte de alegeri. STATISTICĂ

De la 1 ianuarie 2023 și până la jumătatea lunii martie a super anului electoral în curs, peste 500 de directori și directori adjuncți...

Meci spectaculos între Jaqueline Cristian și cehoaica Barbora Krejcikova

Jaqueline Cristian, jucătoarea română de tenis, a obținut o victorie impresionantă în turneul WTA 1000 de la Madrid, asigurându-și un loc în runda a...
Ultima oră
Pe aceeași temă