9.2 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăTechLudovic Orban dezvăluie care este capitolul la care PNL stă foarte prost

Ludovic Orban dezvăluie care este capitolul la care PNL stă foarte prost

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat că formaţiunea pe care o conduce suferă şi stă "foarte prost" la nivel de comunicare, iar cea mai mare cantitate de energie o consumă în dispute interne, potrivit Mediafax.

Aflat, sâmbătă, în judeţul Constanţa, în staţiunea Jupiter, la Şcoala de vară a Organizaţiei Femeilor Liberale, Ludovic Orban le-a transmis acestora că, în momentul actul PNL stă „foarte prost” la nivel de comunicare şi de luare a deciziilor, iar până la sfârşitul anului intenţionează să finalizeze procedurile de identificare a nevoilor de training de care are nevoie partidul la fiecare nivel.

„Stăm foarte prost pe comunicare. Stăm foarte prost pe management organizaţional. Stăm foarte prost pe management de proiecte. Nici măcar nu iniţiam proiecte, programe, pe care să le ducem, în mod constat şi consecvent, pe o perioadă de timp medie sau lungă, la bun sfârşit.

Stăm prost pe managementul şedinţelor. Am participat la şedinţe de birou fără ordine de zi, fără o pregătire minimală a subiectului, pe care să o facă preşedintele sau unul din membrii biroului judeţean. (…) Nu se iau decizii, în şedinţe nu se urmăreşte punerea în practică a deciziilor puţine care se iau. Foarte puţine decizii determină o acţiune politică sau generează cu adevărat ieşiri ale partidului”, le-a Orban femeilor liberale.

O altă problemă despre care a vorbit preşedintele PNL a fost cea legată de disputele interne, care consumă o cantitate de energie mult mai mare comparativ cu mesajul partidului către alegători.

„Cea mai mare cantitate de energie o consumăm în interiorul partidului, în dispute între noi, în discuţii între noi, şi consumăm foarte puţină energie pentru a transmite mesaje în afara partidului. Şi nu orice fel de mesaje: trebuie să fie mesaje care într-adevăr să aibă darul de a îmbunătăţi percepţia Partidului Naţional Liberal”, a spus Ludovic Orban.

Cele mai citite

Serviciile germane de informații suspectează Rusia de finanțarea partidelor regionale de extremă dreapta

Agenția germană de informații interne a cerut luni autorităților de la Berlin să îi acorde mai multe puteri pentru a putea monitoriza fluxurile financiare,...

Seturi de mese si scaune pentru dining – cum alegi ceva potrivit pentru sufrageria ta

Seturile de mese și scaune sunt ideale pentru a fi poziționate într-un spațiu mare. Acestea sunt mari ca și volum și este nevoie de...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești a luat titlul de vicecampioană mondială la Campionatul Mondial de Robotică de...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești s-a încununat de succes, prin obținerea titlului de vicecampioni mondiali din cadrul...
Ultima oră
Pe aceeași temă