Mihai Fifor: De două zile, guvernarea României a fost confiscată de un individ care se crede subit Robin Hood

de Roxana Petre

Mihai Fifor: De două zile, guvernarea României a fost confiscată de un individ care se crede subit Robin Hood

Liderul senatorilor social-democrați, Mihai Fifor, susține că, de două zile, guvernarea României „a fost confiscată” de premierul Sorin Grindeanu, un „Robin Hood, care a ocupat Palatul Victoria și își face guvern”.

„De două zile guvernarea României, stat membru al Uniunii Europene, a fost confiscată de un individ despre care încep să mă întreb tot mai mult dacă mai este chiar lucid în ceea ce face. Cum e așa, să mergi și să te baricadezi de unul singur la Palatul Victoria și să te joci de-a primul ministru, când nimeni și nimic nu te legitimează să mai ai această demnitate, când toți ceilalți au demisionat și, practic, guvernul Grindeanu nu mai există? Cum sa întorci o țară cu fundul în sus doar pentru ca ai impresia că ai venit de acasă cu fotoliul de premier? Și, în vreme ce domnul acesta își face numărul, o țară întreagă se învolburează și se segmentează din nou cu patimă, când abia părea că ne calmasem și ne apucasem de treabă", a scris Mihai Fifor, într-un mesaj postat pe Facebook. 


Citește și:  VIDEO + LIVE TEXT. Premierul Sorin Grindeanu, la sediul Guvernului: Liviu Dragnea încearcă să confiște partidul. Ce-o să facă? O să ne excludă pe toți din PSD? Nu eu am fost la partide de tenis și nici la șprițuri cu reprezentanți SRI

Prim-ministrul Sorin Grindeanu a reiterat, joi, că nu va demisiona, respingând aluziile alimentate de Liviu Dragnea, cu privire la asocierea sa cu serviciile secrete.

El a continuat afirmând că țara e „neguvernată” de două zile.

„Este halucinant ce se petrece în România. Doar pentru că un anume Sorin Grindeanu, care se crede subit Robin Hood, a ocupat Palatul Victoria și își face guvern. Al cui guvern? Al familiei Grindeanu? Bun, am înțeles că nu e guvernul CEX-ului PSD. Dar al lui Grindeanu este? Oare, în opinia lui Sorin Grindeanu, Parlamentul mai are sau nu dreptul de a numi guvernul? Sau mâine decide domnul Grindeanu că poate nici la Cotroceni nu e bine și se instalează și acolo. Sau la Patriarhie... de ce nu? Sau oriunde are chef să se instaleze domnul acesta. În vremea asta, toată lumea a intrat în această comedie a absurdului: media, Parlament, cetățeni. Oameni buni, legea e clară în România. Și ea trebuie respectată chiar și dacă te numești Sorin Grindeanu. Așa cum trebuie respectate regulile democrației. Dacă nu înțelegi asta, nu cred că poți fi nici măcar cetățean al unei țări europene, dărămite premier", a mai spus Mihai Fifor.


Citește și: Carmen Dan îl critică pe premierul Grindeanu: Este premierul nimănui. Nimeni nu i-a dat o foaie și un pix să noteze propuneri de miniștri

 

Coaliția de guvernare PSD - ALDE a decis, miercuri, retragerea sprijinului politic pentru Guvern și i-a cerut demisia premierului. Ca urmare a deciziei, majoritatea miniștrilor din Cabinetul Grindeanu și-a depus demisia. Joi, CEx al PSD a decis și excluderea din partid a premierului.

Citește și: VIDEO + LIVE TEXT. Premierul Sorin Grindeanu, la sediul Guvernului: Liviu Dragnea încearcă să confiște partidul. Ce-o să facă? O să ne excludă pe toți din PSD? Nu eu am fost la partide de tenis și nici la șprițuri cu reprezentanți SRI

Prim-ministrul Sorin Grindeanu a reiterat, joi, că nu va demisiona, respingând aluziile alimentate de Liviu Dragnea, cu privire la asocierea sa cu serviciile secrete.

Premierul Sorin Grindeanu a declarat, miercuri seara, că nu îşi dă demisia şi că i s-a propus şefia mai multor instituţii ale statului, doar ca să îşi dea demisia. De asemenea, a precizat că va rămâne în PSD. Grindeanu a transmis multora din colegii CEx că îi pare rău că au trecut prin această experienţă neplăcută, cerându-şi scuze. El a început prin a le mulţumi românilor pentru sprijin şi primarilor şi membrilor de partid care i-au transmis mesaje de susţinere.

În această criză a intervenit și Administrația Prezidențială. Astfel, purtătorul de cuvânt al Preşedintelui României, Mădălina Dobrovolschi, a precizat, joi, că un nou premier poate fi desemnat doar dacă se întrunesc condițiile din Constituție.


Citește și: Politicianul satului: Sorin Grindeanu: Marioneta a rupt sforile şi a fugit cu circu’-n lume | ACADEMIA CAȚAVENCU

„Vă informez că președintele a primit scrisoarea semnată de președinții PSD și ALDE, prin care anunță retragerea... Președintele a luat act că se dorește schimbarea Cabinetului. Potrivit Art. 106 din Constituție, funcția de membru al Guvernului încetează în urma demisiei, a revocării, a stării de incompatibilitate. Cfm. Art 107 din Legea Fundamentală, dacă prim-ministrul se află într-una dintre situații, președitele va desemna un alt membru al Guvernului ca premier interimar, până la desemnarea altui prim-ministru. Când funcția de prim-ministru va deveni vacantă, fie prin demisie, fie prin adoptarea în Parlament a moțiunii de cenzură, președintele va desemna un alt candidat. În condițiille în care Guvernul va fi demis, președintele va urma cu celeritate pașii. Președintele solicită rezolvarea crizei politice din interiorul coaliției, pentru a evita instabilitatea politică”, a declarat Mădălina Dobrovolschi.


 Citește și: VIDEO. Mihai Chirica povestește cum s-ar desfășura discuțiile în CExN al PSD: Când circul ia sfârșit, omul este umilit la propriu, i se aduc tot felul de învinuiri. Este asasinat într-o manieră cât se poate de evidentă

Primarul Iașiului, Mihai Chirica, a explicat, într-o conferință de presă, cum ar decurge „o execuție” în Comitetul Executiv al PSD.

 

Comentarii

Doresc sa vad site-ul intreg
© 2006 - 2017 - Toate drepturile rezervate