15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăTechPoliticianul satului: Ministrul Ciu-ciu(ianu). Credeţi că este o coincidenţă că prima...

Politicianul satului: Ministrul Ciu-ciu(ianu). Credeţi că este o coincidenţă că prima parte a numelui său e Ţuţu? | ACADEMIA CAȚAVENCU

Fostul ministru al Apărării are mari şanse să rămână în istoria pe care n-o va scrie nimeni vreodată cu porecla „Ciu-ciu(ianu)“. Este ministrul care şi-a dat demisia strigând cât l-au ţinut bojocii că Armata a rămas fără bani de salarii. O invitaţie, practic, pentru inamicii noştri să ne atace. „Invadaţi-ne! Am rămas în curu’ gol!“. Cam aşa s-ar putea traduce, într-un stil grobian, declaraţia lui Adrian Ţuţuianu. Exact ca-n bancul cu Ştefan cel Mare:

„Pe ei, oştenii mei!“

“Dar nu avem arme, Măria ta!“

„Atunci pe curând…“

Probabil am fi fost atacaţi dacă România nu ar fi membru NATO, iar Vladimir Putin ar fi insistat să-şi facă concediul la Mamaia, într-una din discotecile prin care o arde, de regulă, fantele Poponeţ. Exagerez, desigur, dar nu foarte mult…

Umblă vorba prin târg că ministrul Ciu-ciu(ianu) ar fi plătit cu demisia sa, forţată de şefii din PSD, preţul pro-americanismului său de conjunctură, dragostei sale nemărginite pentru „rachetuţele“ Patriot şi „elicopteruţele“ Bell, vorba premierului Tudosică (adică, un premier Tudose mai mic, pentru care securitatea naţională a României e o joacă cu tănculeţe, avionaşe şi năvuţe de război).

Revenind la Ciu-ciu(ianu), ar fi un salt important înainte, dacă fostul avocat al ruşilor de la Mechel, care au pus pe butuci combinatul siderurgic de la Târgovişte, să fi devenit atât de pro-american.

O altă variantă este că Liviu Dragnea, „Daddy“-ul PSD, a început să fie gelos pe Ţuţuianu, mai ales pe programata vizită a acestuia în SUA, în care, cel mai probabil, Ţuţuianu n-ar fi trebuit să se deghizeze în ospătarul lui Trump ca să facă o poză cu acesta. Se pare că lui Daddy i-a fost teamă ca Ţuţuianu să nu-i sufle şefia PSD, după o eventuală condamnare a sa la puşcărie.

Acum, realizaţi ce paranoic e Leave You? Uitaţi-vă la faţa fostului ministru al Apărării. Credeţi că este o coincidenţă că prima parte a numelui său e Ţuţu? Omu’ are o apariţie uşor ridicolă. Credeţi că-l poate lua cineva în serios? Că poate fi considerat un pericol? Se pare că lui
Daddy i-a fost teamă…

Soldățelu de Plumb

Redacția
Redacțiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri Reuters. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Se dezumflă balonul Green Deal!

În România, nu se vorbește deloc despre eșecul reuniunii miniștrilor de mediu din UE, cu privire la adoptarea Legii pentru Refacerea Naturii. Deși grupul...

Te confrunți cu durere la nivelul genunchiului? Cum recunoști ruptura de menisc și ce poți face pentru a o trata

Durerile articulare pot apărea foarte frecvent ca urmare a unei serii largi de cauze și factori de risc, ceea ce înseamnă că pentru a...

Guvernul va da un OUG joi prin care numărul funcțiilor de conducere ar putea ajunge la 10% în aparatul de stat

Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de joi un proiect de ordonanţă de urgenţă(OUG) privind modificarea unor măsuri fiscal-bugetare, precum posibilitatea stabilirii, în anumite...
Ultima oră
Pe aceeași temă