VIDEO Liviu Dragnea: Vreau să continuăm cu actualul premier

de Mihai Diac

Liviu Dragnea

Liviu Dragnea a anunțat că există "intenții de remaniere" în Guvern, care vor fi discutate, după ziua de marți, în Comitetul Executiv Național al PSD, pe care l-a convocat joi.

Liviu Dragnea a precizat că decizia unei eventuale remanieri de Guvern nu se va lua marți, când la PSD se desfășoară doar o întâlnire, ci se va lua joi.

"Eu vreau să punem în aplicare programul de guvernare cu actualul Guvern, cu actualul premier", a precizat, cu toate acestea, Liviu Dragnea.

Dragnea a evitat să răspundă la întrebarea dacă ar accepta să fie demisă Sevil Shhaideh - considerată o apropiată a liderului PSD și una dintre persoanele implicate în afacerea Belina.

Pe de altă parte, liderul PSD a afirmat că el are cu Mihai Tudose o relație "de susținere", la fel de bună ca atunci când l-a propus pentru funcția de premier.

Întrebat dacă ar fi dispus să-și dea demisia din funcția de președinte al PSD ca o condiție a rămânerii în funcție a premierului Tudose, Dragnea a spus: "Eu pot să plec și din țară dacă eu sunt cuiul lui Pepelea".

Comentarii

Doresc sa vad site-ul intreg
© 2006 - 2017 - Toate drepturile rezervate