15.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăPoliticăPNL dorește alegeri anticipate. Ce urmărește Ludovic Orban

PNL dorește alegeri anticipate. Ce urmărește Ludovic Orban

“PSD s-a decredibilizat. PNL susţine ideea declanşării alegerilor anticipate, o delegitimare a Parlamentului şi crearea unei alte majorităţi. Sigur, este cea mai bună soluţie în cazul în care va fi posibilă. Noi, ca Partid Naţional Liberal, susţinem clar aceste idei ale alegerilor anticipate”, a declarat pentru Agerpres, liderul liberalilor, întrebat cum vede anunţul premierului Mihai Tudose că va demisiona din funcţie.

Potrivit acestuia, România a ajuns, din păcate, pe “mâinile unui grup toxic”, care “tot ceea ce face face împotriva intereselor României”. Liderul PNL a precizat că se poate ajunge la alegeri anticipate prin respingerea a două guverne, adăugând că nu poate anticipa ce va face şeful statului în cazul situaţiei actuale. “Sunt convins că va căuta cele mai bune soluţii”, a punctat el.

Orban a subliniat nevoia unui ”nou început”, arătând că PNL susţine ieşirea României din “criza gravă politică, guvernamentală şi instituţională”.

“Este nevoie de un nou început. Este extrem de dificil să formezi un nou Guvern pe actuala structură a Parlamentului. (…) Prezenţa PSD în orice formulă va compromite acel Guvern”, a adăugat liderul PNL. El a catalogat Guvernul PSD drept unul “catastrofal”. “PSD nu a făcut altceva decât să iasă scântei pentru o părticică de putere mai mare”, a conchis Orban. Preşedintele PNL a arătat că Biroul Executiv al PNL se va reuni, marţi, în şedinţă pentru a analiza situaţia şi pentru a fi prezentată poziţia liberalilor în contextul demisiei premierului Mihai Tudose.

Cele mai citite

EXCLUSIV. Directorii de școli, schimbați înainte de alegeri. STATISTICĂ

De la 1 ianuarie 2023 și până la jumătatea lunii martie a super anului electoral în curs, peste 500 de directori și directori adjuncți...

Sorina Pintea, condamnată la închisoare

Sorina Pintea, fost ministru al Sănătăţii, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni cu executare, printr-o sentinţă pronunţată, astăzi, de Tribunalul Cluj."În...

Adrian Oianu, fost consilier local PNL, s-a înscris în PER și face echipă cu Dan Podaru

Fostul consilier local al sectorului 1 din partea PNL Adrian Oianu s-a înscris în Partidul Ecologist Român și va face echipă cu candidatul acestei...
Ultima oră
Pe aceeași temă