27.2 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăPoliticăPorțile Palatului Regal rămân deschise întreaga noapte

Porțile Palatului Regal rămân deschise întreaga noapte

Porţile Palatului Regal nu se vor închide în noaptea de joi spre vineri, pentru ca toţi cei care doresc să aducă un ultim omagiu Regelui Mihai să o poată face.

Anunţul a fost făcut de Biroul de presă al Casei Regale.

Mii de persoane, de toate vârstele, aşezate pe mai multe rânduri, stau în așteptare, joi seară, pentru a intra să se reculeagă la catafalcul Regelui Mihai I.

Coada se întinde pe Calea Victoriei şi pe bd. Ştirbei Vodă până în faţa Sălii Palatului.

Sicriul cu trupul neînsufleţit al Regelui Mihai a ajuns miercuri seara, în jurul orei 20,20, la Palatul Regal din Bucureşti, unde, până sâmbătă, cei care l-au admirat pe fostul suveran îi pot aduce un ultim omagiu.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Guvernanții lasă suedezii să taie nestingheriți pădurile valoroase ale României. 50 de acțiuni ale IKEA, bănuite de ilegalitate. FOTO și VIDEO

Un nou raport realizat de Agent Green și Bruno Manser Fonds (BMF) în pădurile României. Cel mai mare proprietar privat de pădure din țara...

Ucraina s-a retras brusc din acordul cu Rusia, mediat de Turcia, privind cerealele

Rusia şi Ucraina au negociat două luni cu ajutorul medierii Turciei restabilirea înţelegerii care a permis până în iulie anul trecut exportul cerealelor ucrainene...

Aici găsești sisteme parazăpezi pentru acoperiș care împiedică alunecarea zăpezii

Atunci când sezonul rece își face apariția, crește interesul pentru achiziționarea accesoriilor pentru acoperiș, precum parazăpezile. Este și firesc, având în vedere că este...
Ultima oră
Pe aceeași temă